Festivalul Internațional al Aforismului, ediția a VI-a, festivitatea de premiere – FOTO

 

Vineri, 7 octombrie, la Sala Ateneu a Fundației Pelin din Tecuci s-a desfășurat ultima parte a festivalului care urma să acorde și mult doritele premii. 

Activitatea a fost deschisă de inițiatorul și sufletul acestui festival, profesorul scriitor Vasile Ghica care a reamintit că joi a avut loc, tot aici, gala de premiere a elevilor care și-au adus aportul la acest festival, urmat de momentul muzical oferit de pianiștii Ana Maria și Matei Arghire, Cosmin Bardaș și solista de muzică ușoară Alesia Munteanu. Apoi, se reamintește faptul că în cursul dimineții echipe de scriitori au colindat școlile ai căror elevi au fost atrași de minunăția aforismelor și aceștia au fost încântați de ce au văzut în școlile pe unde au fost. În continuare, părintele protopop Cornel Păduraru, a transmis mesajul adresat inițiatorilor și conducătorilor acestui festival de către Arhiepiscopul Dunării de Jos, părintele Casian Gălățeanu.  

 Profesorul Ghica reamintește publicului faptul că de-a lungul timpului, în cele cinci ediții de până acum, aici au fost președinți de onoare de mare valoare, scoțând în prim plan aportul academicianului Naji Naaman din Liban, cel care a realizat o ediție cu 3.000 de cărți legate de aforisme, apărută apoi în șase limbi. A reamintit acest lucru pentru a spune că acum, la această ediție, avem marea onoare de a fi președinte de onoare doct. Petru Dumitriu pe care profesorul Ghica îl consideră „Un român în vârful diplomației”, trecut pe la ONU, înalt reprezentant al Europei. Prezentarea amănunțită a acestuia, a fost făcută de către Doru Eugen Pelin, amintind că este născut la Nărtești, cu gimnaziul făcut la Matca și liceul la Tecuci. L-a avut profesor și pe Vasile Ghica, cel care, de fapt, acum l-a scos din nou la tablă pe fostul elev Petru Dumitriu pentru a ne arata cum și-a învățat lecțiile. Distinsul invitat, președinte de onoare, ne spune printre altele că, în esență, acest festival este cuprins și de un mare patriotism. 

Prof. Ghica revine la microfon comunicând faptul că la acest festival, am avut participanți la epigrame și aforisme din București, Ploiești, Blaj, Brașov, Târgu Jiu, Iași, Bacău, Galați, Chișinău, Tecuci și alte orașe, urmând să participe și scriitori din Serbia care nu au reușit să ajungă aici. Să reamintim faptul că avem în sală invitați de mare valoare cum ar fi scriitorul Dorel Vidrascu, din partea UZPR care ne-a adus aici mai multe publicații ale Uniunii, prof. George Corbu, membru al USR din România dar și a Uniunii Scriitorilor din Rep. Moldova, președinte al Uniunii Epigramiștilor din România, dar și distinsa Elis Râpeanu, doctor în epigramistică. Este amintită și prezența în sala a cercetătorului în istoria locală, Daniel Bradea. 

 Vorbind de Tecuci, prof. Ghica amintește rapid câteva repere importante ale existenței orașului nostru, începând cu eroina Cocuța Conachi, cu amintirea faptului că în Primul Război Mondial aici a fost Comandamentul de război, amintește de cei 18 academicieni din zona noastră, despre Tecuci ca pionier al Aviației și a Cercetășiei, despre viața culturală a Tecuciului, oprindu-se la acest minunat Ateneu, părintele Festivalului Aforismului. Îndeamnă tineretul la citit, la participarea la evenimentele cultural-artistice subliniind faptul jenant că România, din punct de vedere cultural, se află pe un nedorit loc 284 alături de țări de care sau nu s-a auzit sau s-a auzit foarte puțin. 

Revenind la festival, apreciază activitatea din școli și ne spune că afișul cu acest festival a apărut în 200 de reviste. Ne reamintește că în fiecare an, după terminarea festivalului, se editează o antologie a festivalului cu materiale prezentate, iar ediția din acest an are un număr de 224 pagini și va fi oferită, la final, tuturor participanților. 

Au fost apoi invitați scriitorii la cuvânt pentru a ne spune ce au remarcat în școlile pe unde au fost invitați și primul vorbitor a fost scriitorul Dorel Vidrașcu, care a fost la CNAE Tecuci și a fost total încântat de dragostea elevilor față de aforisme.  

 Scriitorul poet Sterian Vicol a fost la Școala „Elena Doamna” pe care o consideră „o școală minunată, cu elevi talentați”. În continuare, lansează o propunere foarte interesantă și anume ca acest festival să se numească „Festivalul de aforisme – Vasile Ghica”, motivând acest lucru prin faptul că „Ceea ce se petrece aici este o adevărată nebunie, în sensul cel mai bun al cuvântului. M-am bucurat enorm că am venit aici, să-mi revăd colegii din țară și pentru aceasta simt o adevărată bucurie, pentru că o mare perioadă de timp am vorbit doar la telefoane. Repet, vin mereu la Tecuci cu foarte mare drag”. Revenind la vizita pe care a făcut-o la școala „Elena Doamna” ne spune că știe că această școală are nr. 5 dar ea este de 10! 

Revine la microfon scriitorul Dorel Vidrascu, apreciind propunerea scriitorului Sterian Vicol dar cu completarea că festivalul ar trebui să poarte numele „Ghica – Pelin”. 

În continuare, a luat cuvântul renumitul epigramist George Corbu care spune că a fost în vizită la elevii de la CNCH unde „i-am tratat și considerat pe elevi ca pe niște viitori colegi”. „Și pentru că eu sunt președinte al Uniunii Epigramiștilor din România, vin acum cu propunerea înființării și a unei Uniuni a Aforiștilor din România. Acest festival, este, cel puțin pentru mine, o adevărată sursă de idei și pentru acest lucru consider Tecuciul – Patria aforismului și a aforiștilor”. 

 Următorul vorbitor a fost distinsa Elis Râpeanu care a spus prin epigramă, că „și-a depus lucrarea de doctorat, dar i-a fost respinsă pentru că – nu era un plagiat”. Apoi, au mai citit epigrame V. Larko, după care a revenit pe scenă Elis Râpeanu spunând că „este realizatoare de epigrame, de aforisme dar și de o nouă specie, epigrame aforistice”. Ne prezintă apoi o epigramă din care reiese că „de la vârfuri, ni s-au cam luat carele și am rămas doar cu cei ce trăgeau la ele”. Ne spune în continuare, prin epigramă, că „lemnul e foarte bun la dureri numai dacă are laterale și capac de-asupra”. 

A luat apoi cuvântul scriitorul poet Petruș Andrei, redactor la Revista Plumb, după care a intrat pe scenă prof. univ. Pompiliu Comșa, vorbindu-ne de activitatea zilnică de internet unde publică sub titlurile – Șopârla zilei, La vremuri noi – Gunoi, de obicei semnate – Moș Sictir. De la el am remarcat aforismul „Copii au nevoie de bani, nu de părinți”. 

 În continuare am ascultat epigrame spumoase de la Ion Diviza din Chișinău, mai ales interesantul duel epigramistic purtat cu prietenul Gh. Balici, subiectul fiind „pălăria”. Am ascultat în continuare un discurs plin de sensibilitate oferit de scriitoarea Daniela Toma din București, vorbindu-ne despre noul ei volum „Cădere în infinit” și terminând prin a spune foarte plastic „Ce e frumos trebuie să dăinuiască”. 

Au mai citit din epigramele lor Vasile Lasko, Iulian Bostan din Tecuci, Julisan Radu din București și M. Botez din Piatra Neamț. 

A revenit pe scenă Elis Râpeanu, spunându-ne și vârsta – 83 de ani, fiind caracterizată drept „o doamnă deosebită, singură de gen feminin doctor în epigramistică” vorbindu-ne de numeroasele ei volume publicate până acum de poezie și epigrame. Epigramistul George Corbu ne spune că este „foarte bucuros că prin această ocazie a putut cunoaște un om deosebit, pe doamna Elis Râpeanu și acum fac cu mare plăcere o reverență în fața dânsei, dar și în fața organizatorilor acestui minunat eveniment”. 

A revenit pe scenă Ion Diviza spunând că „ar fi necesar să ne închinăm cu toții în fața distinșilor profesori tecuceni Vasile Ghica și Ionel Necula, de față aici, și care sunt cu adevărat Ambasadori ai culturii tecucene, în țară și chiar peste hotare, dovadă că festivalul este internațional”. 

 A fost apoi rândul muzicii clasice unde am ascultat-o pe renumita pianista Andreea Bratu, de loc din Galați – licențiată a Universității de Muzică București, care a concertat în numeroase țări, mai ales din Europa, acum pianist concertist, lector doctor universitar. 

A urmat festivitatea de premiere, moment în care prof. Ghica să  mulțumească tuturor sponsorilor punând în prim plan sprijinul primit de la firma Agrimat Matca, respectiv ing. Gavrilă Tuchiluș. 

Premianții ediției au fost: 

Trofeul Sapiens Piroboridava – ex aequo – Premiul Revistei „Literatură și artă” din Chișinău, George Drăghescu din Târgu Jiu. 

Trofeul Sapiens Piroboridava – ex aequo, Ion Diviza din Republica Moldova. 

Premiul I – ex aequo, Ionuț Calotă din București. 

Premiul I – ex aequo, Codrin Ștefan Tapu din Ploiești. 

Premiul II – Florentina Danu din Brașov. 

Premiul III – Sebastian Mihai Zidaru din Ștefănești, Argeș. 

Mențiuni au obținut: Mihai Manolescu din București, Mihai Botez din Piatra Neamț, Nicolae Schțco din Republica Moldova, George Coca din Galați și Ciprian Vesteman din Blaj. 

Premiul Special „Dionisie Duma” – Violeta Daniela Mândru din Tecuci. 

Premiul Special „Ion Petrovici” – Jenică Drăgan din București. 

Premiul Special „Mihail Manoilescu” – Dorel Mohora din Serbia. 

Premiul Special „Hortensia Papadat Bengescu” – Petruș Andrei din Bârlad. 

Premiul Special „Gheorghe Petrașcu” – Vasile Larco din Iași. 

Premiul Special „George Apostu” – Cristinel Mortici din Dâmbovița. 

Premiul Special „Calistrat Hogaș” – Liviu Zanfirescu din București. 

Premiul Special „Ștefan Petică” – Julian Radu din București. 

Premiul Special „Anton Cincu” – Vasile Moldovan din București. 

Premiul Special „Cocuța Conachi” – Ion Micuț din Râmnicu Vâlcea. 

În final s-au mai acordat două Distincții Speciale, respectiv Premiul „Opera Omnia” pentru întreaga creație: Elis Râpeanu și George Corbu. 

Felicităm organizatorii pentru reușita acestui Festival! 

 

Iancu Aizic