Și a fost ediția a șasea

 

Dacă vor fi fost unii sceptici care să se îndoiască de trăinicia în timp a Festivalului Internațional al Aforismului de la Tecuci, acum, după consumarea celei de a șasea ediții, ar trebui să-și înghită limba. Cea de a șasea ediție a fost o fabuloasă reușită. Organizatorii – scriitorul Vasile Ghica și generoasa Fundație Pelin – au dat dovadă de dăruire, de tenacitate și de un spirit organizatoric exemplar. 

Desfășurată sub președinția distinsului diplomat Petru Dumitriu, ridicat din peisajul fostului județ Tecuci, cea de a șasea ediție a adunat la un loc aforiști, epigramiști și scriitori din toată țara și de peste Prut, personalități importante, oameni de spirit, creatori valoroși cu performanțe și cu multe recunoașteri în lumea literară. Toți au contribuit la buna desfășurare a ediției și la crearea unei atmosfere distinse, degajate și relaxate. 

Căci Festivalul de la Tecuci este înainte de toate un climat, o atmosferă, un cadru galvanic în care fiecare participant se simte bine, se simte liber și are dreptul și ocazia de a-și pune în valoare abilitățile spirituale, aptitudinea de a procesa gluma, ironia și sarcasmul, atât cât să producă hazul, să revigoreze simțul umorului și buna dispoziție. 

Mai mult decât în anii din urmă, aforismul a fost asociat cu epigrama și s-a văzut încă odată că cele două specii literare pot coabita sporitor și pot face casă bună împreună. La drept vorbind, aforismul este o epigramă din care s-a reținut numai poanta finală, iar atunci când un aforism este complinit cu rimă și cu adjuvantele necesare devine o epigramă.  

Trofeul Festivalului a revenit lui George Corbu din București, de departe omul cel mai îndreptățit pentru această recunoaștere. Este președintele Uniunii Epigramiștilor din România și directorul celei mai citite reviste de umor, Epigrama, cu apariție trimestrială. A fost ani  buni consilier juridic la Ministerul Învățământului, dar nu din cauza lui s-a degradat așa de rău învățământul românesc, de produce analfabeți funcționali în serie. Nici în viață, nici post-mortem  nu i se poate imputa nimic din  durerile școlii românești. Doar a recunoscut singur: 

Sub acest dreptunghi de cer 

Ce e încă înstelat 

Zace un consilier 

Care nici un sfat n-a dat. 

Felicitări, George Corbu, să fii sănătos, verde, cu spiritul mereu treaz și cu aceeași luciditate de cap limpede la nevolnicele noastre beteșuguri! 

 

Ionel Necula