Virgil Pavel revine cu o nouă dispunere publicistică

Am scris deseori despre hărnicia profesorului Virgil Pavel și de fiecare dată am subliniat apăsat importanța zbaterilor sale livrești pentru reconstituirea climatului cultural tecucean și pentru invocarea făclierilor care i-au marcat devenirea în timp, în istorie și în competiție cu ceea ce se întâmplă în țară.

Noua sa carte, Un profesor tecucean la 90 de ani (Editura Performantica, Iași, 2026) este, într-un fel, bilanțieră, întrucât reconstituie, cu acribie și cu o sinceritate debordante traseul propriei sale vieți dedicată școlii și formării intelectuale a multor serii de elevi. A fost, dar perfectul compus nu este defel potrivit în acest comentariu, un profesor model, un pedagog cu vocație și un cetățean respectat de concetățenii săi. La catedră sau în dezbateri publice, vocea sa, totdeauna tonică, lucidă și cu limpeziri de cristal a contribuit la optimizarea vieții spirituale a Tecuciului și la imprimarea unui trend de evoluție modern.

Cum să nu mă bucur că la 90 de ani îl regăsesc cu aceeași vitalitate și poftă de viață, nelipsit de la manifestările culturale și cu tolba plină de proiecte? Rămâne un model de dăruire și abnegație și o prezență publică agreată de noi toți.

Acum despre carte: spuneam că este o carte bilanțieră, autorul își retrăiește, odată cu scrierea acestei cărți, viața a doua oară. Multe din informațiile biografice relatate ne sunt deja cunoscute din lecturarea altor lucrări anterioare, dar aici sunt mai bine structurate, de fapt urmează un parcurs cu drum cu tot, cu toate aluviunile depus în destinul celor doi frați matematicieni – Nicolae și Virgil – plecați dintr-un sat uitat de lume, dar amândoi capabili de performanțe în materie.

O diviziune distinctă a cărții este consacrată nemuritorilor, marilor personalități teatrale, care au marcat veacul și destinul acestei țări, cu care autorul s-a intersectat în anii formării sale intelectuale, dar și ulterior. în anii deplinei maturități. Chiar simpla lor enumerare ne convinge că autorul a rămas permanent conectat la fenomenul cultural românesc, s-a bucurat și entuziasmat de tot ce i-a putut oferi viața, chiar și în acei ani de ideologizare agresivă.

Regăsim și în această carte povestea bradului din fața liceului unde a păstorit toată viața, căci profesorul Virgil Pavel n-a schimbat mai multe locuri de muncă, a slujit toată viața la aceeași școală cu care s-a identificat și de care s-a legat simbiotic. Povestea bradului, plantat de autor la începutul carierei sale didactice, este relatată într-o pagină de profundă nostalgie, de parcă ar dori să ne convingă că nu i-a lipsit nici harul scriitoricesc.

S-a aflat totdeauna în bune relații cu lumea medicală și nu trebuie să ne surprindă faptul că rezervă un capitol special medicilor pe care i-a cunoscut sau cu care s-a aflat în relații de rudenie. Multe nuanțe ale personalității autorului le aflăm din cele două interviuri acordate lui Viorel Burlacu, incluse și ele în conținutul cărții, ca și relatările despre schimbul de experiență din primăvara anului 1961 cu așezăminte similare din Suedia.

Mai găsim în această carte inventarul lucrărilor primite de la diferiți autori, cei mai mulți din arealul tecucean, cu ocazia diferitelor lansări și nu ezită să reproducă dedicațiile inscripționate pe prima pagină. Volumul se încheie cu CV-ul său cuprinzând titlurile celor 19 cărți publicate până în prezent și cu numele celor 33 de personalități cărora Consiliul local le-a conferit titlul de cetățeni de onoare ai Tecuciului. Evident, numele lui Pavel Virgil figurează la poziția 30.

Ca și celelalte lucrări și aceasta se decontează tot din viața spirituală a Tecuciului și n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui tecucean. E o idee, dar cum știu că nu stăm prea bine cu dulcea zăbavă a cititului mă tem că va interesa doar câțiva mohicani.

Ionel Necula

Lasă un răspuns