O inițiativă menită să vină în întâmpinarea persoanelor care își doresc să obțină permisul de conducere a fost lansată ieri, 21 octombrie 2022. Provocarea se adresează tinerilor care au nevoie de un permis, dar nu dispun de suma necesară pentru a urma o școală de șoferi.
Pentru aceasta, TNL Tecuci organizează un concurs (giveaway – în engleză) în urma căruia va acorda două vouchere pentru școala de șoferi.
„Suntem tineri, implicați, dedicați și vrem să ajutăm. De această dată vom face un GIVEAWAY diferit. Dăruim două vouchere pentru școala de șoferi celor care au cu adevărat nevoie de permis de conducere. Deci nu pentru teribilism, drifturi etc, ci pentru doi tineri care chiar au nevoie de permis”, anunță organizatorii.
Participanții sunt invitați să scrie în comentarii de ce au nevoie de permis sau să menționeze numele unei persoane care are reală nevoie. Condițiile de participare sunt simple, solicitanții să aibă minimum 18 ani și domiciliul in Tecuci.
Cu sprijinul cititorilor, vor fi declarate câștigătoare cele mai frumoase două povești sau comentarii. Alegerea câștigătorilor se va face marți, 1 noiembrie 2022.
Organizatorii mulțumesc Școlii de Șoferi SCATEC și edilului Lucian Costin cu ajutorul cărora este posibil acest proiect.