Cronica Festivalului și premiile decernate
Într-o atmosferă de adevărată sărbătoare, vineri, 28 octombrie 2022, începând cu ora fixată – 17, Sala Studio a Casei de Cultură a Municipiului Tecuci a găzduit deschiderea festivă a ediției jubiliare cu numărul XXX a acestui festival de poezie.
Până la deschiderea lucrărilor, pe foaierul etajului am urmărit vernisajul expoziției de tablouri intitulată sugestiv „Conachi XXX”, în fapt o reușită retrospectivă foto cu circa 30 de tablouri cu aspecte din edițiile trecute unde la loc de cinste se aflau fotografii având în prim plan pe fotul director al acestei unități de cultură, Viorel Burlacu, incontestabil cel mai longeviv director al instituției. La intrarea în sală, participanții la eveniment au primit din partea organizatorilor un frumos pliant cu înscrisuri vechi prin care se aduceau elogii marelui poet Costache Conachi, mult apreciat în acele timpuri, din care reținem cuvintele „Să vă bucurați de plinătatea minții și izvodirilor de stihuri aflătoare pe aceste meleaguri tecucene”.
Festivalul a fost deschis de poetul Dan Vîță, președinte al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș”, spunând printre altele că această a XXX-a ediție este una a marilor nostalgii, amintind de debutul festivalului care a avut loc în anul 1993, atunci când printre membrii juriului acelei prime ediții se aflau și poeții Lucian Vasiliu și Sterian Vicol, prezenți acum în sală. Vorbitorul mulțumește și cu această ocazie celor două mari personalități pentru sprijinul acordat, spunând despre dânșii că „reușesc să dea un nou sens cuvintelor”.
În continuare, este invitat la scenă managerul Casei de Cultură – Gabriel Cristian Călugăru, acesta spunând printre altele că „Poezia poate dovedi o realitate obiectivă dar și una subiectivă și că prin poezie se poate comunica mai bine în limba sufletelor. Și atunci, dacă poezia poate fi peste tot, la Iași, la București, Galați sau în alte orașe, azi vom avea poezie și la Tecuci!”.
Revenit la microfon, poetul Dan Vîță își amintește cu plăcere de anul 1993, atunci când director la Casa de Cultură era profesorul Ionel Necula, pornind acest festival care inițial era destinat doar tinerilor până la vârsta de 35 de ani și care, în timp, s-a transformat mult în bine. Aduce în continuare în prim plan și sprijinul primit încă de la început de Editura „Junimea”, mai exact de la editorul, eseistul, poetul, scriitorul, creatorul de reviste și evenimente culturale Lucian Vasiliu, pe care îl invită la microfon. Apreciatul poet și scriitor începe prin a depăna frumoase amintiri culese pe parcursul celor 29 e ediții, amintind și de regretatul Eugen Simion, autor al cărții „Dimineața poeților”.
În continuare poetul scoate în prim plan sprijinul primit la debutul festivalului tecucean de la metodista, pe atunci, a Casei de Cultură, Mariana Enache, care a făcut parte alături de profesorul Ionel Necula din juriile primelor ediții ale acestui festival. Se amintește de poeții Ioanid Romanescu și Dionisie Duma dar și de Mihai Ursache, rămas în istoria literară cu celebrele vorbe „Un om din Tecuci avea un motor dar nu i-a folosit la nimic”. Se face apoi referire și la poetul Luca Pițu, după care ne lecturează un material scris de poetul Lucian Vasiliu și apărut recent în revista România literară, intitulat „Eminescu la Odesa”.
A fost apoi invitat să ia cuvântul poetul gălățean Sterian Vicol care începe cu un elogiu adus Tecuciului și tecucenilor, orașului care a dat până acum 18 academicieni și amintește de numeroasele cărți scoase de sub tipar de mai mulți membri ai cenaclului literar tecucean.
Ne este prezentat noul volum al poetului Dan Vîță, intitulat „Erotezii” și apărut la Editura Junimea, apoi ni se vorbește de o laureată a acestui festival, Laura Tiron, tecuceancă, care a venit acum cu un nou volum de poezii.
A fost apoi rândul unui intermezzo muzical cu tenorul tecucean Petru Ciobanu, aceasta pentru a se face o nouă și fină legătură între poezie și muzică. După frumoasa și aplaudată evoluție a acestuia, Dan Vîță face o interesantă legătură între tenorul de azi și cunoscutul, de acum, Florin Busuioc, un constructor care lucra pe un șantier în Spania și participand la un concurs de talente în aceea țară a obținut Marele Premiu după care s-a lansat în muzică, Petru Ciobanu fiind șofer de tir în Germania.
A revenit la microfon poetul Lucian Vasiliu, președinte acum al unui juriu, amintind din nou de poetul Ioanid Romanescu cu ale lui nemuritoare vorbe „Trăiască poezia și marii visători”, aducând acum mulțumiri celor ce au participat la stabilitatea acestui festival începând cu foștii primari, directorii Casei de Cultură. Se amintește și de un alt tecucean, prof, universitar Doru Scărlatescu, de prof. Vladimir Radu, de Ștefan Andronache, Eleonora Stamate, Cristian Pohrib, Aurel Brumă, Daniel Corbu și alții cu roluri în acest festival.
A luat apoi cuvântul prof. scriitor Ionel Necula, vorbind despre greutatea începuturilor festivalului în anul 1993, atunci când gândind la Costache Conachi a descoperit că acesta nu avea încă o monografie și a apelat atunci la istoricul gălățean Paul Paltanea. Lucrarea apărută a ajuns atunci și la Academia Română.
Se amintește și de sprijinul primit de la renumitul profesor Teodor Codreanu. Apoi, se continuă reamintind faptul că la prima ediție a festivalului printre membrii juriului s-au aflat și Gheorghe Tomozei iar printre cei premiați a fost și poetul Gh. Tei. Conducerea actuală a Casei de Cultură îi oferă acum distinsului profesor scriitor Ionel Necula o Diplomă Aniversară pentru merite deosebite în sprijinirea activității și vieții culturale tecucene.
Revenit la microfon, poetul Lucian Vasiliu aduce și cu această ocazie mulțumiri unei persoane de la care a primit mult sprijin în activitatea legată de acest festival, anume de la Relu Gheorghiu, în perioada în care acesta era administratorul Palatului de la Țigănești, numit Casa Albă.
A luat apoi cuvântul Mariana Enache, nume important în istoria acestui festival, amintind de un Festival folcloric la care a participat în aceea vreme, la Tulcea, care a declanșat inițierea acestui festival de poezie de la Tecuci și continuă prin a aminti zbaterile profesorului Necula – atunci director – pentru ca acest festival să se concretizeze. Amintește și de alți poeți care și-au adus aici aportul, D. Pricop și Ion Panaite. Vorbitoarea regretă faptul că acum nu e de față profesorul Mircea Călianu, fost și dânsul director al Casei de Cultură, cel care a reușit să transpună minunat pe muzică mișcătoarele versuri ale poetului Costache Conachi. Mariana Enache primește din partea organizatorilor Diploma Aniversară.
În continuare, a luat cuvântul profesorul scriitor Vasile Ghica începând cu regretul că nu se amintește, și cu această ocazie, de fiica poetului, eroina noastră Cocuța Conachi, din Țigănești, de fapt din Tecuci pentru că timp de 50 de ani Țigăneștiul a făcut parte din municipiul Tecuci și timp de 100 de ani din Județul Tecuci. Remarcă cu durere faptul că la 24 ianuarie nu este pomenit de fel numele ei iar noi, în Tecuci, nu avem măcar o stradă cu acest nume. Profesorul Ghica primește și dânsul o Diplomă Aniversară.
A luat apoi cuvântul Diana Cioclu, fostă directoare a Casei de Cultură, care se consideră în fapt un „Cioclu literar” dar „un Cioclu care timp de 3 ani a condus activitatea Casei de Cultură din Tecuci”. Amintește și sprijinul primit de la profesoara Marga Duvac. Având în față acum pe distinșii poeți Lucian Vasiliu și Sterian Vicol, le mulțumește pentru sprijinul pe care l-a primit spunând: „Vă mulțumesc pentru faptul că existați!”. Diana Cioclu primește Diploma Aniversară după care conducerea Casei de Cultură mai oferă Diplome Aniversare profesorului Virgil Pavel, Violetei Mândru, Adrian Răcaru, Marin Mârza, Iancu Huzum, Iancu Aizic, Săndel Stamate, Mihaela Gudană, Constantin Oancă, Tănase Dănăilă, Vladimir Radu.
A luat cuvântul profesorul Vladimir Radu, președinte al Comisiei de învățământ, cultură și sănătate din partea Consiliului Local Tecuci spunând în final că „dacă toate acestea trebuiau să poarte un nume, acesta este Costache Conachi”.
În final, a fost din nou rândul muzicii, tenorul Petru Ciobanu interpretând încă trei piese cu aprecieri speciale pentru ultima – „Mama!”.
Poetul Dan Vîță i-a multumit pentru participare spunând că îl va folosi, dacă va dori, și în continuare în spectacolele realizate de Casa de cultură.
Și astfel, prima zi și-a încheiat cu multă voie bună, prima zi a Festivalului.
Cea de-a doua zi, sâmbătă, 29 octombrie 2022, a început la ora 9,30 la Biserica din Țigănești unde se află mormântul poetului Costache Conachi dar și al Cocuței Conachi. Slujba de pomenire a fost oficiată de părintele Vasile Bălan și dascălul Mitică Condrache.
După aceasta, activitatea a continut la sala Studio a Casei de Cultură și a început cu un microrecital oferit de tânăra dar talentata solistă de muzică ușoară Alesia Munteanu, revenită acum după ce în această săptămâna a apărut la emisiunile TV de la Prima – Cristi Brancu – Antena Stars – Andrei Ștefănescu și Natalia Mateuț și Etno Tv, unde a interpretat o piesă alături de renumitul solist Marcel Pavel. Acum, Alesia ne-a prezentat piesele „Inimă nu fi de piatră” și „Fântânile albastre”.
A intrat apoi în scenă poetul Dan Vîță care a prezentat pentru început premiile la secțiunea „Grupaj poezii” unde juriul a fost format din Marius Chelaru, președinte iar membrii Stelian Vicol și Dan Vîță.
Aici, laureații au fost
– Maruseac Ana Daria din Suceava – Marele Premiu în valoare de 700 lei,
– Dozescu Adelina Georgeta din Lugoj – Timiș – Premiul I în valoare de 500 lei,
– Pasaniuc Ana, Moldovița – Suceava – Premiul II în valoare de 400 lei,
– Antonescu Tudor – Dorohoi Botoșani – Premiul II în valoare de 300 lei.
Câștigătorii au citit câte o poezie din propria lor creație și au mai primit din partea juriului cărți și reviste literare.
A urmat apoi premiera pentru secțiunea Debut Volum unde juriu a fost format din Lucian Vasiliu, președinte iar membrii Horia Gârbea, Gelu Dorian și Florina Zaharia.
În numele juriului a vorbit poeta Florina Zaharia, una din laureatele acestui festival care a început prin a ne spune „Sunt copilul acestui festival, am de acum 25 de ani de când mă bucur de frumusețea poeziei și mulțumesc și pe această cale organizatorilor acestui festival”.
Aici, a existat o problema în sensul în care persoana care în documente a obținut premiul II, respectiv Nicoleta Simon din Brașov, nu s-a mai prezentat și nu a răspuns numeroaselor apeluri telefonice și juriul nu a mai acordat acest premiul.
Premiul I a fost obținut de Valin Dănilă din Suceava iar Premiul III a revenit lui Andrei Hurghes din Iași, alături de premii în cărți și reviste. A mai fost prezentată, de autoare, cartea „Full House”.
Finalul a fost tot cu muzică, unde micuța dar talentata Maria Lungeanu a prezentat două frumoase piese.
Și astfel, s-a încheiat, cu succes putem spune, Ediția jubiliară cu nr. XXX.
Felicitări organizatorilor!
Iancu Aizic