11 Noiembrie 2022 – Ziua Veteranilor omagiată la Tecuci – FOTO

 

Ştim că în România se marchează la 29 aprilie Ziua Veteranilor de război, instituită prin HG nr. 1222/10.10.2007, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor statului român. Dar de aproape un deceniu avem încă un prilej de a-i omagia pe veterani: este vorba despre Ziua veteranilor din teatrele de război din afara ţării. 

La ora 11, în cea de-a 11-a zi a celei de-a 11-a luni a anului 1918, a intrat în vigoare armistiţiul semnat, câteva ore mai devreme, de forţele aliate cu Germania, în Pădurea de la Compiegne, în urma căruia se punea capăt războiului. Data care a marcat încheierea oficială a Primului Război Mondial va fi celebrată ca Ziua Veteranilor. 

Din 2014, România marchează această zi în baza adoptării Legii 150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006, pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. În completarea Articolului 6 a fost introdus un nou articol, care prevede că „în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, la data de 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naţionale”. Această zi este celebrată simbolic şi ca un omagiu pentru recunoaşterea sacrificiului militarilor în misiuni în afara graniţelor naţionale. 

 Ziua veteranilor este marcată în numeroase state de pe mapamond prin diferite manifestări de omagiere a victimelor Primului Război Mondial. Preşedintele american Woodrow Wilson a proclamat, pentru prima dată, Ziua Armistiţiului la 11 noiembrie 1919, motivând: „trebuie marcată cu mândrie solemnă pentru eroismul celor care au murit în slujba ţării şi cu recunoştinţă pentru victorie”. Marcarea acestei zile a inclus, iniţial, parade şi reuniuni, şi păstrarea a două minute de reculegere la orele 11.00 a.m. Între cele două conflagraţii mondiale, ziua a fost marcată, în Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, drept Ziua Armistiţiului, iar după cea de-a doua conflagraţie mondială a fost adus un omagiu tuturor veteranilor de război implicaţi în cele două conflicte mondiale. Din 1954, Statele Unite sărbătoresc la 11 noiembrie Ziua Veteranilor, aducând un omagiu celor care au participat în toate conflictele în care a fost implicată naţiunea americană.  

Sunt organizate manifestări de cinstire a victimelor Primului Război Mondial în mai multe ţări ale lumi, precum Australia, Canada, Statele Unite ale Americii, precum şi în state europene. România s-a alăturat acestor state în anul 2014 în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor care au participat la misiuni în afara teritoriului statului român. Sunt numeroşi ofiţerii, subofiţerii şi militarii care au reprezentat ţara noastră în efortul de a înlătura terorismul şi de a reda popoarelor şi cetăţenilor libertăţile esenţiale. România, ca membră a organismelor internaţionale la care a aderat în ultimele decenii, a demonstrat, prin militarii săi, că înţelege să se alăture acestor eforturi făcute cu numeroase şi dureroase sacrificii umane spre apărarea drepturilor omului şi popoarelor de a se dezvolta liber şi democratic. Prezente în diferitele teatre de război din lume au fost şi mai multe unităţi ale Armatei Române. În rândurile acestora s-au remarcat şi purtători ai hainei militare din Tecuci. Le purtăm tuturor acestora care au revenit printre noi, după misiunile dificile şi momentele dramatice trăite pe câmpurile de luptă, un deosebit respect admirându-le curajul.  

Onoarea de a fi reprezentat România le oferă dreptul de a fi înscrişi între veteranii acestor misiuni grele în afara graniţelor ţării. O plecăciune de respect şi pentru membrii familiilor acestora care i-au susţinut moral, încurajându-i în momentele cele mai dificile când se aflau departe de casă. Reveniţi printre noi, veteranii îşi continuă viaţa cotidiană, cu modestia şi demnitatea pe care doar marile sacrificii le pot conferi unor bărbaţi puternici. 

17 ani de la moartea eroului tecucean Narcis Şonei

 Anul acesta, la 24 aprilie s-au împlinit 17 ani de la decesul eroului tecucean, sublocotenent Narcis Şonei din Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei” Galaţi, căzut la datorie în timpul executării unei misiuni de patrulare în Afganistan. A fost înmormântat la Tecuci, pe data de 30 aprilie 2005, cu onoruri militare, la care au fost prezenţi ministrul Apărării şi şeful statului major, militari, oficialităţi şi numeroşi cetăţeni. Slujba a fost săvârşită de P.S. Casian, iar trupul eroului-militar odihneşte în faţa Monumentului Eroilor din cimitirul oraşului, adăpostit la umbra castanilor şi vegheat de afetul unui tun.   

Fiu de militar, Narcis Şonei s-a remarcat încă din anii liceului pentru acţiuni de mare curaj, el fiind brevetat ca paraşutist înainte de încorporare şi fiind repartizat la o unitate de paraşutişti, de unde a fost recrutat pentru şcoala de subofiţeri în specialitatea informaţiilor şi comunicaţiilor. Opţiunea pentru zbor i-a dezvăluit-o astfel tatălui său: „Transmisionist poţi deveni mai uşor, dar ca să devii paraşutist trebuie să ai calităţi deosebite, sănătate de fier, să dai dovadă de curaj şi orientare în câmpul tactic de luptă…”. Acelaşi crez îl împărtăşea şi fratele lui Narcis, Liviu Şonei, acesta optând pentru artilerie. După absolvirea şcolii de subofiţeri Narcis a fost repartizat la Buzău şi apoi la Galaţi, de unde a fost selecţionat pentru misiunea de cercetare în Afganistan, pe 25 ianuarie 2005. 

 Jertfa lui Narcis Şonei a fost marcată de numeroase mesaje de solidaritate şi condoleanţe din partea ambasadei SUA, Prefecturii judeţului şi Primăriei municipiului, a unor unităţi militare, Tecuciul declarându-l Cetăţean de Onoare. Ministrul Apărării l-a avansat la gradul de sublocotenent (post-mortem) iar prin Decretul prezidenţial nr. 332/27.04.2005, „în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în cadrul Detaşamentului Enduring-Freedom în Afganistan în care şi-a sacrificat viaţa”, i s-a conferit Ordinul „Virtutea Militară în gradul de Cavaler cu însemn de război”. Recent, o stradă din Municipiul Tecuci a primit numele de „Erou Narcis Şonei”. 

Camera eroului din casa părintească este un adevărat minimuzeu: fotografii ale lui Narcis, diplome şi medalii, icoane şi obiecte personale. Biblioteca şi masa sa de lucru amintesc încă de prezenţa eroului, spiritul său fiind prezent şi privindu-l pe vizitator dintr-un tablou de pe perete, înfăşurat în tricolorul patriei. 

 În semn de pioasă şi creştinească pomenire, de Ziua Veteranilor, astăzi, 11 Noiembrie 2022, Asociaţia „Cultul Eroilor” împreună cu oficialităţile militare, Protoieria Tecuci, veteranii în activitate, cei în rezervă sau în retragere şi administraţia locală au organizat, printr-un ceremonial sobru dar emoţionant, onorurile cuvenite eroilor, citându-l la „Apelul” celor căzuţi la datorie şi dându-l pildă tuturor celor prezenţi, îndeosebi tinerilor. 

Jertfa supremă a lui Narcis Şonei rămâne pentru toţi, dar mai ales pentru tineri, o pildă de dăruire în respectarea jurământului militar pentru îndeplinirea obligaţiilor şi angajamentelor patriei şi armatei române pe calea păcii şi înţelegerii între popoare. Astăzi, când îngrijorările şi ameninţările războiului aproape de graniţa României ameninţă securitatea Europei şi a Lumii, cu atât mai mult înţelegem şi apreciem rolul armatei naţionale dar şi al forţei armatelor unite ale NATO. Suntem încredinţaţi că veteranii au lăsat pe mâini vrednice şi curajoase drapelul de luptă sub care au slujit!  

 

Prof. Vladimir Radu