Scriitorul Ionel Necula ne oferă „Uricarul” cu numărul 20

 

De curând a apărut un nou volum al scriitorului tecucean Ionel Necula, respectiv Uricar la Poarta Moldovei de Jos, purtând numărul 20. Cartea a apărut la Editura Studis din Iași în anul 2022, are coperți lucioase, cartonate și un număr de 170 de pagini. 

Din prefața semnată de autor reținem cuvintele „Niciodată n-am crezut că seria Uricarului va ajunge la al 20-lea volum. Nu știu ce va urma în continuare dar prognozele, la vârstă mea, sunt riscante, de nu cumva chiar penibile. Aș fi dorit ca la vârsta mea să mă împac cu toți și cu toate. Viața are asperitățile ei și de multe ori, cu voie sau fără voie, greșim unii față de alții. Dacă voi fi căzut și eu în această patologie, cer iertare și îndurare publică”. 

În continuare, autorul ține să mulțumească tuturor celor care i-au urat „La mulți ani” cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere (12 mai). 

Prima comunicare din acest uricar este intitulată „Bunica lui Ion Petrovici” și aici ni se vorbește despre Zamfira Berea – născută Șerbănescu, pentru ca materialul următor să poarte titlul „Ion Petrovici – un ministru al demnității naționale”. Urmează un material dedicat Nataliei Negru, la împlinirea a 149 de ani de la naștere, urmat de materialul intitulat „Natalia Negru. După despărțire”, din care aflăm cum a decurs despărțirea de poetul Ștefan O. Iosif. Urmează comunicarea intitulată „Mărturisirile Heliantei” pentru ca în continuare să aflăm amănunte foarte interesante despre avocatul Marin O. Dumitrescu, cel pe care pictorul Dimitrie Hârlescu l-a nemurit în tabloul intitulat – Magistratul. 

În Capitolul „Receptări” găsim materialul intitulat „Istoria la raport”, unde scriitorul Ionel Necula analizează noua lucrare, recent scoasă de sub tipar de harnicul cercetător în istoria locală Daniel Bradea, lucrare intitulată „Aspecte din viața Comunității Evreilor din Tecuci”. 

Urmează comunicarea intitulată „Dan Mateescu monografiat”, în care se face o fină analiză a cărții semnată de profesorul Virgil Pavel și intitulată „Sculptorul Dan Mateescu”. 

În continuare găsim materialul intitulat „Lina Codreanu – de la amintire la memorialistică”, unde este analizată cartea distinsei profesoare intitulată „Satul din inima mea”, o interesantă monografie literară a satului de baștină Mândrești, unde, ca o paranteză, un an școlar am fost și eu profesor suplinitor de Limba română. 

Apoi regăsim materialul intitulat „Despre originile democrației românești”, urmat de interesanta comunicare intitulată „Cărămida lui Comșa”, unde ne este prezentată cartea renumitului jurnalist profesor universitar Pompiliu Comșa intitulată „Culisele securității”, o lucrare complexă având 1100 de pagini și numeroase aprecieri venite de la numeroși profesioniști în materie. De reținut este și mărturisirea autorului Pompiliu Comșa care spune: „Cred că sunt primul istoriograf gălățean care, după modelul la scară națională al profesorului Cristian Troncotă, încerc să deschid o nouă direcție de investigație, istoria securității județene”. 

Ne este, apoi, prezentată comunicare intitulată „Săndel Stamate – un istoric cu abilități narative”, după care urmează materialul cu un mare semn de întrebare – „A fost Cioran un om fără țară ?”. 

În continuare, aflăm capitolul intitulat „Foi căzute dintr-un Letopiseț tecucean”, unde găsim materialele intitulate „Avertisment Tarot”, „Aurel Mihailopol la Tecuci”, un material cu și despre renumitul fotograf al Revistei Flacăra care a făcut o vizită și în orașul Tecuci. Din material aflăm că Aurel Mihailopol a avut un parteneriat cu actrița Rodica Mandache și că acesta a lucrat împreună cu Tudor Octavian. În continuare, găsim o prezentare făcută escrocului Dănilă Custură, considerat – un escroc desăvârșit. 

În capitolul „Necrologuri – Evocări” găsim materialele intitulate „Ion Hurjui – un staroste de pe Valea Zeletinului” și „ Bat clopotele pentru Iulian Bradea” – la moartea prematură a fratelui lui Daniel Bradea. Tot aici găsim și un material dedicat apreciatului fotograf, nelipsit de la manifestările culturale ale municipiului „Ion Diaconu – cel care, în general, oferea tecucenilor fotografii cartonate, făcute de el, gratuit”. 

Ultimul capitol este intitulat „Diverse” și aici primul material este dedicat profesorului de sport Gheorghe Moraru, acum autor de cărți, dar și un mare colecționar de diferite obiecte. Un alt material din acest capitol poartă titlul „De ce am acceptat să colaborez la revista doamnei Stamate”, urmat de comunicarea intitulată „Vladimirești – un Port-Royal românesc”, după care citim materialul intitulat „Cu Gabriel Stănescu într-o episodică relație”. Urmează un material dedicat Familiei Scorțaru – care a fost vecină cu familia Necula. 

Ultimul material este dedicat apreciatului profesor de filosofie Cristian Gurău și intitulat „Ieșirea din anonimat”, din care desprindem un mănunchi de adevărate calități umane ale profesorului Gurău. 

Cu această carte, se pare cu numărul 98, scriitorul profesor Ionel Necula este la doar câțiva centimetri de borna cu nr. 100. 

Mulțumim maestre pentru tot ce ne-ați oferit până acum, vă rugăm „Nu vă opriți și mult succes în continuare!”. 

 

Iancu Aizic