Îl cunoșteam bine pe scriitorul Ionel Necula ca un mare, fin și priceput specialist în filosofie privind operele lui Ion Petrovici, Emil Cioran sau Lucian Blaga. De altfel, și-a susținut examenul de diplomă cu lucrarea intitulată „Filosofia cunoașterii la Lucian Blaga” în anul 1971, filosoful din Lancrăm-Alba rămânând un reper și o ispită estetică la care revine deseori cu numeroase exerciții exegetice.
În același timp, am avut ocazia să urmăresc în operele scriitorului Ionel Necula câteva descrieri ale unor aspecte din viața de zi cu zi de o naturalețe și emoție cu totul și cu totul speciale.
Acum, însă, rămân total surprins să remarc un altfel de scriitor, răspunzând cu mare plăcere și mai ales pricepere la întrebările despre epigramă adresate de renumitul epigramist George Corbu prin cartea intitulată „George Corbu în dialog cu Ionel Necula, Epigrama – personalitatea unei specii literare”.
De fapt, chiar în deschiderea cărții, în materialul intitulat „În loc de prefață” scriitorul Ionel Necula spune „O carte despre epigramă, despre ironia ei mușcătoare, badijonată într-o carcasă glumeață de borangic, n-a figurat niciodată în proiectele mele. Provocarea domnului G. Corbu m-a ademenit și m-a îndemnat la răspunsuri mai generoase, ceea ce, fără să-mi fi propus intenționat, a luat această formă de circulație publică. De aceea spun că ce caracterizează întâi de toate epigrama este faptul că are, de regulă, o adresă exactă sau ușor identificabilă. O epigramă fără o tratare precisă, își pierde din interes și este mai greu de imaginat. Epigrama, ca și caricatura, este expresia, înainte de toate, cea mai convingătoare în ceea ce privește starea democrației reale într-o societate”.
În continuare, găsim câteva date despre scriitorul epigramist George Corbu. Este născut la 27 august 1940 la București, absolvent al Facultății de Drept din București în anul 1964, având și studii postuniversitare în domeniul Dreptului internațional public dar fără susținerea tezei de doctorat. În perioada 1964 – 1977 a lucrat la Ministerul Învățământului iar în perioada anilor 1977- 1989 îl găsim documentarist principal în cadrul Oficiului de Informare documentară pentru învățământ. După decembrie 1989 îl găsim în postura de funcționar superior în Ministerul Învățământului și Științei, apoi inspector general și consilier al Ministrului, 1990-1997, și apoi director al Direcției biblioteci – 1998 – 2001 și director general adjunct până în anul 2003 când s-a pensionat.
În intervalul 1978 – 2002 a publicat peste 240 de prefețe, studii informative și postfețe dar și alte numeroase lucrări, în special îndrăgind genul epigramistic. De altfel, din anul 1995 și până azi, fără nici o întrerupere, este Președinte al Uniunii Epigramiștilor din România dar și colaborator la mai multe reviste literare.
Revenind la lucrarea de față, renumitul epigramist G. Corbu îi adresează scriitorului I. Necula un număr de 14 întrebări despre epigramă și genul epigramistic din care am reținut mai interesante următoarele răspunsuri oferite de scriitorul tecucean: „Epigrama nu poate fi încadrată decât ca o specie a genului liric, la fel că oda sau satira. Epigrama se poate deci defini că o specie a genului liric, redusă de obicei la dimensiunea unui catren și care satirizează ceea ce este negativ într-o comunitate și are drept corolar o poantă hazoasă. O epigramă lipsită de înțelepciune și haz este ca o glastră golită de buchetul florar”.
George Corbu adresează scriitorului I. Necula, următoarea întrebare – (nr. 7, pag. 35) –„Ați fost tentat să scrieți epigrame?” la care scriitorul tecucean răspunde „Cred că ceea ce se spune despre poezie – că nu e om să nu fi scris o poezie – este valabil și pentru epigramă. Toți ne-am încercat, cu o brumă, posibilităților noastre, mai mult sau mai puțin evidente, să ne implicăm și în această operație de satirizare. Am făcut și eu parte din diferite cenacluri literare și îmi amintesc că odată, cu multe decenii în urmă, când ziaristul Lică Rugină de la ziarul Viața Liberă din Galați si-a făcut intrarea în rândul autorilor de carte cu volumul de povestiri <<Sarea la vremea ei>> am compus o epigramă care a plăcut auditoriului prezent la lansare și bineînțeles autorului <<Într-o carte nu contează / De-i pui sare foarte fină / Important e autorul / Să nu capete Rugină>>”.
În continuarea cărții, după epuizarea întrebărilor despre epigramă, în capitolul intitulat „Studii de caz” găsim următoarele comunicări: „Epigrama românească în proiecția universală”, „Epigramă politică și Epigramă postdecembristă”.
Urmează capitolul cu titlul „Addenda” care cuprinde comunicările: „Un duel între sonetiști”, respectiv între Mircea Trifu și G. Corbu, apoi „Vasile Larco – un porumbel pe cumpăna fântânii”, „Dorel Vidrașcu în active neîmplinite”, „Hâtrul din Crângași” – material ce analizează volumul intitulat „Verbarul floretist” – autor Dorel Vidrașcu, un apropiat al vieții literar-culturale din numeroase orașe, prezent și la Tecuci la mai multe manifestații, caracterizat de scriitorul Ionel Necula ca scriitor și regizor, în special o persoană care își respectă blazonul și face foarte bine acest lucru.
Urmează materialul intitulat „În loc de postfață” semnat C. Trandafir, pentru ca ultimul material să poarte titlul „Cuvânt de mulțumire”, semnat de George Corbu.
Urăm mult succes în continuare scriitorului Ionel Necula!
Iancu Aizic
