Joi, 15 decembrie 2022, la Sala Studio a Casei de Cultură va avea loc dezbaterea publică privind „Aprobarea Regulamentului de aplicare a taxei de salubrizare pentru persoane fizice și juridice din Municipiul Tecuci”.
Proiectul poate fi studiat la sediul Primăriei Municipiului Tecuci în cadrul Serviciului Monitorizare Servicii Publice și pe internet accesând site-ul oficial al instituției.
Recomandările scrise ale cetățenilor cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice pot fi depuse la Serviciul Comunicare din cadrul Primăriei Tecuci sau în format electronic la adresa de e-mail [email protected] până la data de 12 decembrie 2022, ora 12.
La dezbaterea publică vor participa cetățenii care au depus amendamente cu privire la proiectul menționat.