Îndoliată familie, Întristată adunare
Ar fi fost un sfârșit de toamnă prea frumos și îngăduitor, de-ar fi plecat cu mâna goală. S-a retras însă tragic luând dintre noi pe unul dintre cei mai buni dintre cetățenii urbei noastre, pe cel care a fost Ion Cracea. Un zăbranic greu s-a lăsat peste credincioșii Tecuciului și a îndoliat multă lume care l-a cunoscut, l-a apreciat și l-a prețuit. A fost ani de zile în centrul vieții publice a Tecuciului și mulți dintre noi a făcut apel la înțelegerea și la ajutorul lui. Cine l-a solicitat în vreo problemă și n-a fost întâmpinat cu toată bunăvoința?
A fost unul din stâlpii acestui oraș, iar cuvântul său, totdeauna bine fundamentat, era ascultat cu atenție și chiar conta în drenarea vieții noastre publice. Oriunde, într-o grupare de oameni, se-ntâmpla să fie și Domnul Cracea, cu siguranță că acolo se discuta ceva serios. Nimeni nu l-a auzit vorbind în gol, fără rost, fără conținut și fără substanță, iar verbul său, indiferent de împrejurarea în care se rostea, ridica nivelul discuției cu cel puțin o octavă.
L-am cunoscut bine și în împrejurări dintre cele mai diferite. Era serios când trebuia să fie serios și popular, hazos și bine dispus, cu gluma mereu pregătită, când era vorba de petrecere.
A lucrat, încă din fragedă tinerețe cu oameni și pentru oameni. O vreme a fost primar al Comunei Cosmești, apoi, din 1972, a intrat în rețeaua comercială. Multă vreme a răspuns de alimentația Tecuciului și numai el știe cât s-a zbătut să capete repartiții mai generoase pentru municipiul nostru. Au fost ani grei, cu tot felul de privațiuni, încercări și tentații, dar el a rămas drept, cinstit și neclintit ca un cedru de Liban.
Păcat că nu și-a scris memoriile și duce cu el toate nebuniile unei epoci de tristă amintire. Mereu în centrul întâmplărilor care au marcat evoluția orașului, a fost martor.
S-a întâmplat ca familiile noastre să fie deseori împreună și totdeauna ne-am simțit bine împreună. El însuși era un familist tonic și pilduitor. Și-a crescut cei trei copii în cinste și demnitate, le-a indus respectul pentru școală și instrucție, i-a purtat prin școli și i-a furnizat societății ca oameni cinstiți și drepți, bine pregătiți profesional cu simțul omeniei și respectați în societate.
Odată cu moartea lui Ion Cracea se năruie o lume – lumea celor vechi, bine fixați în principii, în noime și cutume nesupuse vremuirii. Îl credeam logodit cu veșnicia și ne promisese că ne invită la Centenar. Acum, dacă nu și-a ținut făgăduința îi spunem și noi noapte bună și-l rugăm pe Cel de Sus să-i așeze sufletul în apropierea tronului Său de lumină și îndurare.
Ionel Necula
