Despre monumentele ridicate de tecuceni, după Războiul pentru Întregirea Neamului, menite să cinstească memoria eroilor care s-au jertfit pentru realizarea idealului național, am mai relatat și cu alte prilejuri, așa încât în acest material am să prezint lucruri mai puțin cunoscute tecucenilor din zilele noastre. 

La Tecuci, în perioada interbelică, una dintre personalitățile implicate activ în acțiunile de cinstire a memoriei eroilor jertfiți pentru patrie și inițiatorul construiri mai multor monumente a fost Gheorghe Ghițulescu.   

Primul dintre acestea a fost Monumentul Cercetașului, ridicat în amintirea „copilașilor eroici, sublimii mucenici din iarna retragerii care s-au prăpădit de ger și boală la Tecuci”.  

 În iarna „de spaimă” 1916-1917, din cauza frigului, foamei și a tifosului exantematic „trupurile lor plăpânde nu au mai rezistat şi astfel zburară la cer sufletele atâtor îngeri, pe cari Dumnezeu i-a iubit mai mult decât noi, de vreme ce i-a socotit vrednici de suprema jertfă pentru patria lor”. Se spune că „prinşi de febra exantematicului, unii din ei s-au aruncat în fântâna din Grădina Publică a Tecuciului. Când fântâna a fost desfiinţată s-au găsit în fundul ei osemintele a patru cercetaşi. Aceste oseminte au fost îngropate în Cimitirul Eroilor din Tecuci”. 

Statuia Cercetașului din Tecuci, dezvelită în prezența principelui Carol pe 16 iunie 1925, a fost a doua din lume, prima fiind ridicată la Roma. 

Întrucât tecucenii „s-au învrednicit să cinstească amintirea micuților eroi”, aceștia erau felicitați pentru „actul lor de pietate, o legătură mai mult de cosângenitate frățească între românii moldoveni și munteni”. 

În vara anului 1925, din dispoziția primarului, Gheorghe Ghițulescu s-a ocupat de ridicarea unei cruci de stejar, în Grădina Publică, pe locul unde era fântâna în care au fost găsiți cei patru cercetași morți în timpul războiului.  

 În acea perioadă Gheorghe Ghițulescu deținea funcția de șef al Serviciului de Stare Civilă Tecuci. În respectiva dispoziție, primarul îi comunica inclusiv dimensiunile piedestalului (lărgime pe toate laturile de 0,80 m și înălțime de 0,50 m) și faptul că latura dinspre Grădina Publică trebuie să fie înclinată deoarece pe ea urmează să fie montată o placă de marmură „ce va purta data de 1916-1917”. La final, se menționa  că „asupra inscripțiuni de pe marmura mare, vă vom comunica ce urmează a cuprinde. Dacă suma de 500 lei nu va fi suficientă, ne veți mai cere, pentru că întreaga cheltuială ne privește pe noi personal”. În răspunsul lui Gheorghe Ghițulescu este consemnat: „Primind ordinul Dvs. 3200/925 relativ la facerea piedestalului și crucei de stejar în grădina publică pe locul unde era fântâna am luat măsuri ca din suma de 500 lei ce am primit odată cu sus numitul ordin să execut această lucrare: țin să vă aduc la cunoștință că fântâna fiind de anul trecut astupată, pământul este înfoiat și pentru a face piedestalul în dimensiunile arătate trebuie să îngrop pe marginile sănătoase ale fântânei și la o adâncime de 50 cm doi stejari groși în lungime de 4 m așezați orizontal cu gura fântânei. Pe acești stejari să fac o fondație de cel puțin 40 cm până la nivelul pământului peste care fondație să fie turnat piedestalul care să subție crucea. Deci vă rog să binevoiți a aproba lucrarea în acest sens și a se da ordin a ni se pune la dispoziție doi stejari din depozitul Comunei”. Conform rezoluției de pe document solicitarea a fost aprobată de primar, iar inaugurarea monumentului a avut loc în noiembrie 1925. 

Pe lângă aceste două monumente au fost și alte încercări de cinstire a memoriei cercetașilor morți la Tecuci în timpul Primului Război Mondial. Una dintre inițiative a vizat ridicarea unui „Mausoleu cercetășesc” la subsolul catedralei din Tecuci. Într-un apel publicat în  anul 1938 se menționa: „Primul popas al unei armate ostenite de luptă a fost la Tecuci. Căci aici s-au oprit cei cari nu mai puteau înainta; aici s-a făcut începutul înoirei unei armate ostenite de lupte grele. Aici o populaţie de refugiaţi îngroziţi a aflat primul popas. Dar mai ales aici s-a sfârşit şi pentru totdeauna firul vieţii a peste 3000 de tineri, contingentul 1919—1920, feciori mândri de olteni şi de munteni sprinteni, porniţi de la şanurile părinteşti în căutarea unei zări de mântuire. Iarna 1916—1917 i-a răpus prin frig şi prin foame, dar mai ales prin grozavă boală. 1874 dintre aceştia odihnesc în groapă comună, iar ceilalţi, risipiţi fără nume, printre mormintele tecucene din cimitirul oraşului. Cândva am turnat în bronz şi am aşezat într-o modestă piaţă, chipul Cercetaşului în amintirea lor, foşti cei mai mulţi cercetaşi; am închis cu gard şi am însemnat printr-un monument de stejar, locul lor de odihnă; Primul Cercetaş Regele Ţării, a cinstit cu prezenţa Sa, atunci, inaugurarea şi s-a plecat în faţa mormântului comun. Astăzi când urmele cele dintâi se şterg şi când anii aştern uitare pe cercetași nu se cade să piară, am crezut şi luptăm să cinstim aceste oseminte sfinte, aşezându-le într-o criptă, sub altarul Catedralei noi a oraşului Tecuci, căreia îi vom adăuga supranumele de Mausoleu cercetăşesc”. Din păcate înălțarea acestui „imn de slăvire celor trei mii de morţi ai durerei şi ai jalei noastre” nu a mai fost înfăptuită, la subsolul catedralei fiind depuse osemintele unor locuitori ai orașului. 

 Gheorghe Ghițulescu a fost inițiatorul și conducătorul lucrărilor de ridicare a Monumentului Eroilor Ceferiști din Tecuci. Proiectul a fost conceput de sculptorul Athanasie Constantinescu de la Școala Superioară de Arte și Meserii din București. 

Actul comemorativ  publicat în 1935, în „Curierul Tecuciului”, și  al cărui text este identic cu cel din sulul nr. 7/1927 de la B.A.R., este consemnat: „În al zecelea an de când micul regat al României a intrat în marele Război Mondial -1916 – care a adus unirea tuturor românilor sub un singur rege…”. Totodată, „Actul Comemorativ” inscripționat pe monument începe cu „În al 12-lea an de când..”, ceea ce ar însemna că lucrările la construcția monumentului au fost terminate în anul 1928. 

Pe 5 septembrie 1928, într-un articol publicat în ziarul „Viitorul”, referitor la problemele edilitare ale orașului Tecuci, era menționat faptul că, „în fața gării se ridică falnic monumentul eroilor tecuceni, monument care va fi curând terminat”.  

La sfârșitul lunii octombrie 1928, comitetul care se ocupa de ridicarea monumentului eroilor ceferişti morţi în război anunța prin presă că, în ziua de 8 noiembrie 1928, orele 10 dimineaţa, va avea loc dezvelirea monumentului. Totodată, „familiile celor a căror amintire este eternizată prin acest monument, sunt rugate să participe la solemnitatea dezvelirii lui”. 

Șapte ani mai târziu, Gheorghe Ghițulescu, iniţiatorul ridicării monumentului eroilor ceferiști din gara Tecuci, aducea la cunoștința opiniei publice faptul că „la terminarea monumentului, s-au ivit neînțelegeri între dl. Ing. Leon – șeful secției Tecuci și inspectorul de atunci Avram Gorga”, astfel că „monumentul nu a putut fi sfințit” nici atunci și nici în anii ce au urmat. 

În 1935, autoritățile locale doreau să „sfințească monumentul la 26 octombrie,  când orașul nostru va îmbrăca haina de sărbătoare, la această dată urmând a se face sfințirea muzeului arheologic comunal și sfințirea monumentului lui Spiru Haret”, dar Inspectoratul C.F.R. Galați nu și-a dat acordul, care era obligatoriu dat fiind faptul că monumentul era ridicat pe terenul căilor ferate. 

În această situație, inițiatorul construcției monumentului eroilor ceferiști din Tecuci a făcut apel la directorul ziarului „Curentul” pentru „a interveni pe calea publicității pentru a înceta acest scandal și direcția generală să dea ordin pentru ca sfințirea monumentului să se facă irevocabil la 26 octombrie a. c.”. Precizăm faptul că  ceremoniile de „sfințire” ale muzeului și bustului lui Spiru Haret au fost organizate pe 21 noiembrie 1935, însă cea de la monumentul eroilor ceferiști nu a mai avut loc. 

Daniel Bradea