De ce media românească a tăcut și s-a complăcut în cea mai oribilă complicitate, nu-mi dau seama. A fost, într-adevăr, președintele Uniunii Scriitorilor în cea mai neagră perioadă a guvernării comuniste, dar asta este istorie și-n urma ei vine, sau trebuie să vină istoricul, care lămurește și pune ordine în lucruri. Unde este istoricul? De ce a tăcut?
A făcut D.R.P-ul jocul perechii prezidențiale în acea perioadă penibilă, când totul părea pierdut?
– Regimul e pe ducă și nimic nu-l mai poate salva, i-a spus Adrian Marino în 1989. Dă-ți imediat demisia.
Nu și-a dat-o. Ținea la funcție? Nu, dar știa cine urma să-i ia locul și ce-ar fi devenit breasla scriitorilor cu un lider obedient la conducere. Între ei era o diferență de viziune. Dacă Adrian Marino nu-și putea imagina o situație mai disperată, D.R.P-ul nu-și putea imagina una mai bună cu altă conducere. Cu siguranță că fiind în apropierea cuibului de viespi, D.R.P-ul știa mai multe decât Adrian Marino și-l putem cauționa pe cuvânt.
Trecători prin această lume suntem toți, un pumn de țărână vom deveni fiecare, dar în urmă rămân urmele noastre, semnele trecerii noastre prin lume, prin viață, prin istorie și, slavă Domnului, D.R.P-ul a lăsat destule. De ce confrații le ignoră și-l ignoră și pe scriitor? Corul morilor de vânt a uitat să se pună în mișcare. Și doar avea toate rațiunile suficiente la îndemână.
Ionel Necula
