Ședința de Cenaclu literar cu lansări de carte și sărbătorirea marelui nostru poet național

 

Sala „Alexandru Mironescu” a Casei de Cultură Tecuci a găzduit joi, 12 ianuarie 2023, prima ședință de lucru a Cenaclului literar „Calistrat Hogaș” pentru anul în curs.  

Deschizând întâlnirea, președintele cenaclului – poetul Dan Vîță a adresat urări de bun venit și „La Mulți Ani!” tuturor participanților la eveniment, care au umplut sala de ședințe. A continuat, spunând că ședința  se desfășoară și pentru a cinsti pe poetul nostru național, împreună cu Ziua Culturii Naționale. Amintește faptul că pe data de 30 ianuarie 2023 va avea loc la Galați ședința de lucru a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Galați. Precizează că miercuri, 11 ianuarie 2023, împreună cu poetul Marin Mârza, a participat la un eveniment la Galați unde a avut loc lansarea a două noi cărți semnate de poetul gălățean Valeriu Valegri. 

 În continuare informează că în la această ședință se vor lansa trei cărți realizate de profesoara  Ramonu Sonu, de la Școala „Alexei Mateevici” din Movileni. Ramona Sonu, continuă vorbitorul, este o recunoscută și îndrăgită profesoară de limba română din arealul tecucean și, astfel, Cenaclul nostru se îmbogățește mereu cu noi membri, lucru ce dovedește că ne aflăm pe un drum bun. Voi încheia aici această scurtă prezentare amintind faptul că partea a doua a ședinței va fi dedicată poetului Mihai Eminescu.  

Profesoara Sonu începe prin a mulțumi pentru invitația primită, mulțumind tuturor celor prezenți, care și-au răpit din prețiosul lor timp pentru a participa la acest eveniment, cunoscând acum faptul că timpul este de mare preț pentru toți. Continuă, spunând că aceste cărți realizate se pot considera  adevărate povești și aceasta pentru faptul că fiecare din noi își are povestea vieții lui: „Mie mi-au plăcut mereu poveștile pentru că ele se confundă și cu visele și noi trebuie să avem fiecare câte un vis, unele împlinindu-se, noi avem datoria să facem totul pentru îndeplinirea lor”. Privind în sală, o remarcă pe distinsa administrator Susanu, de la Editura Graphotek, căreia îi mulțumește și pe această cale pentru sprijinul acordat în realizarea  cărților. Ne vorbește în continuare de volumul „Lăcășul zânelor” pe care îl și prezintă pe scurt, apoi cartea „Magia Crăciunului” și în final ne vorbește de „Magica întoarcere de Anul Nou”.  

Primul care a trecut la analiza celor prezentate de prof. Sonu a fost poetul Dan Vîță care ne spune că Ramona Sonu este un foarte bun profesor dedicat total limbii române, îndrăgită mult de colegi și de elevi, mare iubitoare de poveștile vieții și mai ales, iubitoare de tot ce ne înconjoară.  

 În continuare, a luat cuvântul coregraf Mariana Enache care spune că a venit cu mare drag la această întâlnire ce are loc acum, în zilele dedicate marelui nostru poet, dar și Zilelor Culturii Naționale. Să nu uităm, continuă vorbitoarea, faptul că profesoara Sonu are și un masterat în literatură și teatrul româno-chinez. Este foarte apropiată și îndrăgită de elevi și mai ales de comunitatea locală în care își desfășoară cu mult succes activitatea. Am avut numeroase colaborări, în special legate de marele patriot Alexei Mateevici. 

În continuare a luat cuvântul primarul comunei Movileni, Marian Moisă care menționează că este foarte bucuros să aibă în comună cadre didactice precum este profesoara Sonu. Cuvinte de apreciere au venit și de la părintele Stelian Chirvase care a amintit de frumoasa colaborare pe care o are cu școala din comună și în special cu profesoara Sonu. A luat apoi cuvântul profesorul scriitor Constantin Oancă care a apreciat activitatea prof. Sonu, după care a luat cuvântul profesorul scriitor Ștefan Andronache spunând că o cunoaște foarte bine pe prof. Sonu și colaborarea dintre ei a fost mereu desfășurată în cele mai bune condiții, mai ales cele legate de  Alexei Mateevici și care au avut loc la Movileni. Părintele Stelian Chirvase, revine la discuții spunând că prof. Sonu are cu adevărat „un suflet bine colorat”. Poetul Tănase Dănăilă intervine  spunând că, din punctul lui de vedere, profesoara Ramona Sonu este un adevărat simbol al comunei  Movileni. 

Profesoara Sonu mulțumește tuturor celor care au luat cuvântul dar și celor  ce au însoțit-o, respectiv cadre didactice, reprezentanți ai Primăriei, Bibliotecii și alte persoane. 

 Pentru partea a doua a ședinței, dedicată marelui poet Eminescu, i s-a dat prima dată cuvântul poetului Adrian Răcaru care a citit propria poezie intitulată „Pastorală” – dedicată marelui poet dar și Zilei Culturii Naționale. A urmat epigramistul Iulian Bostan care a citit poezia intitulată „La o aniversare” de Antohe Chirvăsuță. Poetul Constantin Oancă a lecturat din propria carte intitulată „Eminescu”, dedicată acestuia. Încheie spunând „Poezia românească poate fi numită mai pe scurt – Eminescu”! 

Pictorul – poet Mircea Cojocaru a recitat o poezie proprie dedicată lui Eminescu după care a revenit la cuvânt poetul Tănase Dănăilă cu o poezie dedicată lui Eminescu, reamintind că trebuie să sărbătorim mereu Ziua Culturii Naționale, dar și a tuturor creațiilor artistice. Ne prezintă o nouă poezie proprie dedicată Crăciunului. Tot despre Eminescu dar și despre volumele pe care le deține la biblioteca din Corod – multe din ele cu dedicații ale autorilor – a vorbit bibliotecarul  Iancu Huzum. El ne-a prezentat și un interesant volum româno-chinez, dar și unul apărut în Vietnam.  

A fost apoi prezentat un material video dedicat vieții și activității lui Eminescu, realizat de profesorul Ștefan Andronache și intitulat „Dor de Eminescu”.  

În final, profesorul Constantin Oancă ne-a încântat cu o compoziție proprie, muzică și interpretare, pe versurile poeziei „Departe sunt de tine” – de Eminescu.  

A fost o activitate care și-a atins pe deplin scopul dorit, pentru care îi felicităm pe organizatori.  

 

Iancu Aizic