Gohor: Accident soldat cu decesul unei persoane

 

Miercuri 18 ianuarie 2023, în jurul orei 7, Poliția Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul Numărului Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că pe DN 24, în interiorul localității Berheci, com. Gohor, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. 

Din primele verificări s-a stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 35 de ani, din Iași, conducea un autoturism pe drumul menționat, având direcția de deplasare dinspre Bârlad către Tecuci. În interiorul localității Berheci șoferul a surprins și accidentat un bărbat cu vârsta de 47 de ani, din Gara Berheci, care traversa strada neregulamentar. 

Echipajul de la Ambulanță care a sosit la fața locului a constatat decesul pietonului. Victima a fost preluată și transportată la Serviciul de Medicină Legală Galați, în vederea efectuării necropsiei. Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. A fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. 

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul, transmite IPJ Galați.