La trecerea dintre ani, aproape de miezul nopții, pe o stradă din comuna Gohor, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea mai multor persoane. Din verificările efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci a reieșit faptul că la acea oră mai multe persoane care se aflau pe partea carosabilă și sărbătoreau noul an au fost acroșate de un autoturism.
Imediat după accident conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit de la fața locului împreună cu o altă persoană, pasager pe bancheta din față.
În urma impactului au fost rănite șase persoane, două persoane de sex feminin cu vârstele de 18 ani și 23 de ani, precum și patru persoane de sex masculin cu vârstele de 19, 23, 25 și 30 de ani. Toți răniții au fost preluați și transportați la Spitalul din Tecuci. Tânărul cu vârsta de 23 de ani, din satul Nărtești, comuna Gohor, a fost preluat în comă.
La scurt timp, a fost depistat conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 23 de ani din satul Toflea, comuna Brăhășești, cu permis de conducere categoria B valabil, dar și pasagerul care se afla în autoturism. La testarea alcoolscop a celui care a condus autovehiculul rezultatul a fost negativ. Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Tecuci, pentru continuarea investigației.
S-a constatat că accidentul rutier a avut loc în condiții de ceață densă, iar conducătorul auto a declarat, că din acest motiv nu ar fi observat persoanele aflate pe partea carosabilă. De asemenea, a precizat că a plecat din zona în care s-a produs accidentul de frica reacției celorlalte persoane aflate la fața locului.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului.
Luni, 16 ianuarie 2023, Ionuț Mancaș, în vârstă de 23 de ani, a decedat. Polițiștii Biroului Rutier Tecuci au extins cercetările în cadrul dosarului penal și pentru infracțiunea de ucidere din culpă, se arată în comunicatul IPJ Galați.
sursa video: Andrei T.