Veniți, români de toate vârstele, la mormântul Ecaterinei (Cocuța) Conachi, ca să reclădim sentimentul patriotic pierdut

 

În prima jumătate a secolului trecut, Tecuciul figura, alături de orașele Bârlad și Fălticeni, pe lista localităților mici, din Moldova, dar cu mari culturi. Mai este, oare, de actualitate această apreciere. Trebuie să ne unim toate forțele și să lăsăm, în următorii ani, urme adânci pentru viitoarele decenii. (În volumul „Tecuciul, în ipostaze ilustre” am prezentat câteva sugestii.)   

 Un ajutor imens ne-ar fi putut oferi cultul Cocuței Conachi, eroina de la 1859, fiica poetului Costache Conachi, a fost ființa care și-a demascat soțul (N. Vogoride, locțiitor de domn pe tronul Moldovei), notoriu trădător de țară. Turcii îi promiseseră acestuia că, dacă îi va obstrucționa pe unioniști și rezultatul (la divanul ad hoc) va fi negativ, va fi numit domnitor cu drepturi depline. Vogoride și-a îndeplinit misiunea și soarta celor două Principate (Moldova și Muntenia) părea pecetluită pentru multă vreme. Cocuța nu renunță și descoperă niște scrisori prin care câțiva diplomați ai Porții Otomane îl învățau pe Vogoride cum să falsifice rezultatul alegerilor. După publicarea acestora în Occident, se iscă un scandal diplomatic imens. Testul electoral se repetă, cu succes pentru unioniști, și în calea Unirii nu mai era niciun obstacol. După ce-și sacrifică familia și toată averea (Cocuța avea trei copii cu Vogoride), eroina se recăsătorește cu prințul Emanuele Ruspoli, primarul Romei. Împreună, aduc pe lume cinci copii. La vârsta de 41 ani, Cocuța se îmbolnăvește grav. Pe patul morții, l-a implorat pe soțul ei să o înmormânteze în pământ românesc, în Biserica din satul natal, Țigănești. Simțea că își va putea ajuta poporul, chiar și dincolo de moarte. 

 De zece ani, mă străduiesc ca Tecuciul să intre în eternitate la braț cu această uriașă personalitate istorică. Un fapt pe care și l-ar fi dorit, cu siguranță, orice localitate din țară. Dar nu a fost să fie. Câțiva inși ascunși sub mârșăviile anonimatului și ale manipulării au obstrucționat proiectele aflate în derulare. Nu intrăm în detalii. Nu ne rămâne decât „să-i felicităm” pe acești inși inflexibili care au obținut o  „victorie”  împotriva eroinei și împotriva culturii tecucene. 

Am inițiat la 24 Ianuarie 2022, împreună cu Fundația Pelin și Protopopiatul Tecuci, un Pelerinaj la mormântul Cocuței. Și-a anunțat, în ultimul moment, participarea Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. A fost un regal. Au apărut, ca din pământ, parlamentari, miniștri, înalți funcționari, elevi, profesori, săteni (în total, cca 400 de participanți). Distinsul ierarh, unul dintre cei mai patrioți slujitori ai Ortodoxiei române, a înflăcărat adunarea.  

 Concluzia? Singura speranță de mai bine a României e să reclădim sentimentul patriotic. Lecția de patriotism a Cocuței ne-ar putea ajuta să găsim calea firească spre normalitate. Eroina merită să fie introdusă în manuale, să se realizeze, despre actul ei eroic, filme documentare și artistice, studii istorice, monografii, lucrări de artă plastică, muzicală, literară etc. 

Pentru slujba de anul acesta, Înaltpreasfințitul anunță  o manifestare mult mai complexă.  

Va avea loc și prezentarea vol. nostru „Cocuța Conachi – eseu despre eroina din umbră”, ediția a doua, apărută la renumita Editură EIKON. 

Dragi  români, luați-vă copiii și veniți marți, 24 Ianuarie 2023, la ora 9, la Biserica din Țigănești (la 3 km Nord de Tecuci), pentru o tulburătoare lecție de patriotism. 

 

Vasile Ghica

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.