Sărbătorirea, în avans, a Zilei Unirii la Muzeul de Istorie din Tecuci

 

 Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, în colaborare cu Primăria Municipiului Tecuci și Muzeul Vrancei din Focșani, a organizat în ciclul intitulat sugestiv „Conferințele Muzeului” o manifestare prin care s-au sărbătorit cum se cuvine cei 164 de ani de la Unirea principatelor Române. Conferința s-a numit „164 de ani de Unirea Principatelor Române – ecouri focșănene și tecucene”. 

Acțiunea a fost deschisă de managerul muzeului tecucean, Daniel Dojan, care pentru început a mulțumit celor prezenți la această întâlnire pentru participare și invitaților speciali, colaboratorii de la Muzeul Vrancei, respectiv Ionuț Iliescu – șef al secției de istorie la Muzeul Vrancei și muzeograf doctor Florin Daniel Mihai, care au acceptat invitația de a fi în mijlocul nostru cu această ocazie.  

 Vorbitorul continuă, spunând – „Istoria trebuie privită ca un ansamblu, ca un fir narativ care trece prin toate etapele și nu poate continua fără un precedent iar dacă acest fir este întrerupt, nu mai poate fi înțeles. Când discutăm de istorie, o facem gândind la elite. Se spune că poporul nostru a răbdat jugul și aici amintim de marii boieri trădători”.  

 Vorbește de momentul Unirii, absolut necesar și aduce în prim plan aportul unioniștilor tecuceni cum ar fi Alexandru Teriachiu care a fost un excelent diplomat, un ministru de externe foarte capabil, de Alexandru Papadopol Calimah, un istoric profesionist, fost și el ministru. Apoi, protopopul Gh. Dimitriu, care a avut mult de suferit în perioada premergătoare Unirii, sau Teodor Săndulescu, în casa căruia se adunau unioniștii – „la butuic”, cum se spunea – el donând Tecuciului importante sume de bani, lăsând scris pe mormântul lui cuvintele – „Altar, școală și spital / Fundamentul național!”. 

 A fost invitat la microfon doctorul Florin Daniel Mihai de la Muzeul Vrancei. Acesta a prezentat o comunicare legată de contextul național al Unirii. Vorbitorul ne face un tablou al situației europene din acel timp și se oprește la momentul sosirii la Focșani a domnului Al.I. Cuza și mai ales la întâlnirea acestuia cu legendarul Moș Ion Roată din Câmpuri. În acel timp, România a avut o frumoasă colaborare cu Franța și ne vorbește și de cele trei puteri din jurul nostru – Austria, Rusia și Imperiul Otoman. Ne vorbește și de orașul Focșani care atunci era împărțit în Focșani – Moldova și Focșani – Muntenia vorbind în continuare de momentul unirii și numirea ca domnitor a colonelului Al.I. Cuza. 

 Muzeograful Ionuț Iliescu – șef secție istorie la Muzeul Vrancei a vorbit despre familia Gh. Apostoleanu (1832- 1895). Acesta a fost doctorand în drept, profesor la Academia Mihăileană și chiar la Universitatea ieșeană și a fost chiar propus la funcția de Ministru al Justiției. A fost apropiat colaborator al domnitorului Al.I. Cuza. A adus numeroase servicii țării noastre fiind considerat, în acel timp „Un politician pur sânge”. A avut o mare viziune politico-filosofică, intervenind în diferite domenii de activitate. A avut numeroase proprietăți, două în zona Putnei, una în zona Bacău și una chiar în fostul județul Tecuci. A fost un adevărat filantrop, ajutând multe persoane și făcând importante donații sociale. 

 În încheiere, a luat cuvântul prof. doct. Cezar Ungan, care  spune că Tecuciul nu a fost mereu situat numai în Moldova, o perioadă de timp fiind considerat a fi în Țara Românească. Ne vorbește apoi de orașul Focșani, revenind la Focșani – Moldova și Focșani – Muntenia, amintind de răul Milcov, sărăcuț în apă, poate dând dreptate marelui Alecsandri când a spus „Vin la Milcov cu grăbire / Să-l sorbim dintr-o privire”. Amintește în continuare de momentul cutremurului din 4 martie 1977, când orașul Focșani a avut foarte mult de suferit. 

A fost o activitate reușită, organizatorii tecuceni și focșăneni meritând felicitări pentru acest lucru. 

În final, participanții au fost invitați la o poză de grup, pentru imortalizarea acestui moment istoric. 

 

Iancu Aizic 

 

sursa foto: Muzeul „Teodor Cincu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.