Continuându-și frumoasele și interesantele activități, Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci a organizat marți, 28 februarie 2023, vernisajul unei noi expoziții de pictură.
De această dată, autorul frumoaselor tablouri expuse a fost profesorul pictor Constantin Ilaș, expoziția purtând titlul „Dincolo de albastru”.
Constantin Ilaș a absolvit în anul 2002 specialitatea de pictură din cadrul Universității „Al.I. Cuza” Iași. Între anii 2002-2005, a efectuat stagiul de pictură bisericească. Actualmente este profesor de Educație Plastică la Școala Gimnazială „Iorgu Iordan” și Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci. Pictorul profesor Constantin Ilaș a mai participat la expoziții de grup la Brașov și Tecuci și are lucrări în expoziții particulare din Franța, Luxemburg și Italia.
Vernisajul a fost deschis de muzeograful Adrian Mihalache, cel care a început prin a mulțumi publicului prezent pentru participarea la evenimentul de acum, exact cu o zi înainte de sosirea calendaristică a primăverii și când natura începe din nou să prindă cu adevărat viață. Suntem onorați, continuă vorbitorul, să găzduim această expoziție a pictorului tecucean Constantin Ilaș, care prin cele 30 de tablouri expuse ne prezintă momente din viața de zi cu zi. În continuare, vorbitorul face o scurtă prezentare a profesorului pictor C. Ilaș, după care îl invită să ia cuvântul.
Profesorul pictor începe prin a mulțumi tuturor celor prezenți în sală dar și conducerii Muzeului tecucean pentru găzduire și sprijinul acordat pentru această realizare: „Mulțumiri speciale trebuie să-i adresez colegului meu Adrian Mihalache pentru sprijinul acordat și deschiderea de care a dat dovadă.
De asemeni, trebuie să mai mulțumesc și colectivului de la Biblioteca Municipală Ștefan Petică din Tecuci, pe care îl remarc și acum în sală.
Lucrările expuse de mine acum, aici, sunt realizate în ultimii doi ani și veți remarca faptul că în tablouri, dominantă este culoarea albastru deschis, motiv pentru care am și dat titlul expoziției – Dincolo de albastru. Pentru mine tablourile sunt ca muzica unui flaut iar dincolo de albastru sunt eu, pictorul, profesor, diriginte și părinte. Repet, sunt eu, cu cele bune – care cred că sunt mai multe – dar și cu cele rele, care există poate și ele. Personal am încercat și încerc în continuare să suprapun și să unesc activitatea didactică cu cea de artist plastic și dacă am reușit sau nu acest lucru, urmează că dvs. să decideți. Tablourile mele sunt de o mare diversitate de idei și subiecte. Repet, această expoziție este una despre mine și am expus aici lucrări de suflet, numai și numai din dragoste pentru pictură și cu aspecte din viața cotidiană. În tablouri, am dorit să exprim doar starea pozitivă a vieții. Sunt un mare iubitor al naturii, fie că e vorba de munte, de mare sau de deltă. Caut să iau natura așa cum este ea și să trec toate elementele printr-un filtru foarte sensibil. Doresc să realizez și o punte nevăzută între creatorul – pictor și publicul iubitor de artă. În lucrările mele, veți observa, domină și o pată de culoare și prin ea doresc să redau puritatea obiectivă despre mine. Toate lucrările mele doresc să reprezinte starea mea de spirit. Trebuie să mai menționez faptul că prima mea lucrare a fost o clădire, monument istoric din Tulcea, pentru că am spus și mai spun sunt un mare iubitor al Deltei. Datorez această expoziție Muzeului tecucean, iubitorilor de artă și în general, tecucenilor!”.
În continuare, a luat cuvântul apreciatul pictor tecucean Mircea Cojocaru, care a început cu precizarea că autorul lucrărilor de azi are o modestie aparte. El a luat câte ceva de la renumiți pictori impresioniști, care au făcut lucrări ce dăinuie în timp. Vizualizând tablourile expuse, îți vine parcă să te scufunzi într-o mare de satisfacție și de multă bucurie. Voi încerca o colaborare cu acest pictor, care ar fi benefică ambelor părți. Îl felicit pentru această realizare și îi urez mult succes în continuare.
A luat apoi cuvântul poetul Tănase Dănăilă care apreciază calitatea tuturor tablourilor expuse și spune „Încerc să văd și ce se ascunde dincolo de tablourile expuse și acolo văd sufletul pur al artistului plastic”.
A luat cuvântul pictorul C. Ilaș care a mulțumit din nou organizatorilor și publicului prezent în număr mare la acest vernisaj.
Vorbind de public, să apreciem prezența masivă la eveniment a elevilor și cadrelor didactice de la CNSH dar și de la CNCH Tecuci.
În final, muzeograful Adrian Mihalache a ținut să mulțumească Primăriei și Consiliului Local Tecuci pentru sprijinul acordat.
Din cele 30 de lucrări, personal, am remarcat cele cu titulatura: După Bobotează, Zile de vară, Primăvară în Marte, Ovidenii, Marina, Case în așteptare, Noaptea pădurilor, Aleea cu nuferi, Aproape liniște.
Expoziția va rămâne deschisă publicului până la sfârșitul lunii martie.
Felicităm și noi autorul expoziției dar și organizatorii!
Iancu Aizic
sursa foto: Muzeul „Teodor Cincu”