Un gest mic pentru om, o șansă în plus pentru mediu!

 

Mărțișorul – Simbol care unește firul roșu – dragostea și puterea de sacrificiu cu  firul alb – puritatea și sensibilitatea.  

Elevii Liceului Tehnologic „Ovid Caledoniu” vă urează „O primăvară frumoasă!” și vă lansează îndemnul ca, în anotimpul renașterii, primele gânduri să se îndrepte spre protejarea naturii, iar schimbarea să înceapă cu un comportament responsabil față de mediul înconjurător! 

  

Redu – Reutilizează și Reciclează 

  

Ziua de 1 Martie a fost marcată de elevii caledonieni printr-o activitate menită să celebreze venirea primăverii, dar și promovarea câtorva reguli prin respectarea cărora fiecare persoană poate contribui la protejarea naturii.  

Mărțișoarele inedite au fost realizate din capace reciclate, iar felicitarea clasică a fost înlocuită cu un ghid de reciclare, care conține câteva sfaturi utile. Acestea au fost împărțite cu mare drag, doamnelor, dar și domnilor pe care i-am întâlnit pe stradă, în instituții, în magazine sau în centrele de înfrumusețare. 

În anul școlar 2022-2023, Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” participă la Concursul Național Eco Provocarea, organizat de Asociația Viitor Plus, la trei secțiuni, reciclare, igienizare și plantare de puieți. De asemenea, la nivelul școlii activează un club dedicat schimbărilor climatice, Green Club Caledoniu. 

Nu uitați! Un gest mic pentru om, o șansă în plus pentru mediu! 

 

Prof. Elena Huian