Depistat cu permis fals la volan

 

Ieri, 5 aprilie 2023, în jurul orei 12:30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Galați au oprit în trafic pentru control, pe DN 25 – în interiorul localității Ivești, o autoutilitară care era condusă de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Umbrărești. 

Conducătorul auto a prezentat un permis de conducere categoria „B” eliberat de autoritățile italiene. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că permisul este fals, iar persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru o categorie de vehicul.  

La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals, transmite IPJ Galați. 

 

You cannot copy content of this page