Băut și fără permis, s-a răsturnat cu mașina pe șoseaua de centură. Două persoane au ajuns la spital

 

Sâmbătă, 15 aprilie 2023, în jurul orei 23:15, un bărbat cu vârsta de 32 de ani, din comuna Țepu, conducea un autoturism pe DE 581 – Varianta de ocolire a municipiului Tecuci, având direcția de deplasare dinspre localitatea Munteni către localitatea Cosmești. Într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un podeț de beton aflat în partea stângă a direcției sale după care autovehiculul s-a răsturnat în afara părții carosabile, avariind și gardul unui imobil. 

A rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a unei femei, aflată pe bancheta dreaptă a autoturismului. Cei doi au fost conduși la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 

La testarea alcoolscop a conducătorului auto a rezultat valoarea de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat și s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru o categorie de vehicule. La spital i-au fost recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, transmite IPJ Galați. 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.