S-au simțit la noi ca acasă. Prea ca acasă 

 

Un toflean, un adjudean și un brăilean, aflați în trecere prin Tecuci s-au simțit la noi ca acasă. Însă polițiștii locali au ținut să le reamintească faptul că nu sunt chiar acasă și să le aplice regulile comunității noastre. 

Ieri, 3 mai 2023, Parcul central „Al.I. Cuza” Tecuci. În jurul orei 23.25, M.V. în vârstă de 25 de ani din Toflea și H.D. de 22 de ani din Adjud au fost surprinși de o patrulă a Poliției Locale în timp ce serveau câte o bere pe bancă. Nota de plată a fost pe măsură – 800 lei de fiecare. 

Astăzi, pe o bancă din Parcul „Regina Elisabeta” a fost identificat U.L.I., în vârstă de 44 de ani din Brăila. Brăileanul i-a întâmpinat pe polițiștii locali cu un covor făcut din coji de semințe. La vederea patrulei a încercat să arunce vina pe persoane necunoscute, dar nu a reușit și a primit și el amenda cuvenită – 800 lei. De asemenea, a fost obligat să strângă cojile de semințe. 

Deoarece vremea se va încălzi, iar parcurile vor fi tot mai frecventate, Poliția Locală Tecuci atrage atenția asupra modului de folosire a mobilierului, a protejării plantelor din parcuri și asupra păstrării ordinii și liniștii publice.