Marți, 30 mai 2023, în jurul orei 7:55, la intersecția dintre strada Ștefan cel Mare și strada Traian din localitatea Braniștea, județul Galați, a avut loc un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din verificările preliminare, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 53 de ani, din comuna Independența, conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, din localitatea menționată. În intersecția cu strada Traian, la efectuarea virajului la dreapta, a surprins și accidentat o femeie cu vârsta de 54 de ani, care se afla pe partea carosabilă în calitate de pieton.
În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea ușoară a femeii, care a fost preluată și transportată la spital de un echipaj de la ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fiind identificat ulterior la domiciliul său.
La testarea alcoolscop a bărbatului rezultatul a fost negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, transmite IPJ Galați.