Reușit spectacol pentru copii, părinți și chiar bunici – FOTO

 

Trupa „Showlandia”, care nu este pentru prima oară aici, la Tecuci, a prezentat joi, 3 august 2023, la Sala „Ion Petrovici”, un spectacol care a îndeplinit cu prisosință toate exigențele spectatorilor cu vârste cuprinse între 2 și N ani. Dovadă, aplauzele primite de artiști de la numerosul public. 

Spectacolul poate fi și un exemplu de organizare, adică o trupă care știe, cum se spune, „să-și vândă bine marfa”. Și când spun acest lucru mă refer la faptul că înainte, cu circa zece zile de data spectacolului, am văzut în multe locuri, pe stâlpi, pe copaci și în alte părți, afișe care anunțau acest eveniment. 

Este de consemnat și faptul că nu au pus din timp bilete la vânzare spunând că vor fi distribuite, la prețul de 30 de lei, cu o oră înainte de începerea spectacolului. Și așa a fost, s-a intrat în sala în modul cel mai civilizat și sala a fost aproape plină, repet, la 30 de lei biletul.  

 Până la începerea spectacolului, în fața scenei se vindeau bastonașe și alte forme de jucării luminoase, la prețul de 20 de lei și copiii cu ai lor părinți stăteau la rând pentru a le procura. Și atunci când luminile din sală s-au stins și a început uvertura de deschidere a spectacolui, ropote de apauze au venit din sală. Prezentatorul a fost întâmpinat de copii cu multă bucurie și acesta a început prin a mulțumi Primăriei și Consiliului Local Tecuci, la fel și Casei de Cultură, pentru sprijinul oferit la realizarea acestui spectacol, neuitând să mulțumească și părinților care au venit aici cu ai lor copii.  

Și s-a pornit un frumos dialog interactiv cu sala, mai ales cu micuții prezenți și care se grăbeau să răspundă la întrebările prezentatorului. Apoi, am început să facem cunoștiință cu eroii poveștilor și desenelor animate, începând cu Șoricelul de Paris, Mickey Mouse, cu prietenii acestuia Niki și Pepa, aceasta pe fondul frumoasei melodii „Toți copiii-s fericiți” – Și chiar așa era! 

S-a continuat cu un frumos cântec dedicat zilelor săptămânii după care a intrat în scenă îndrăgita coprezentatoare Rona care de la început a ținut să ne mărturisească că ei ii „place munca – mai ales când este gata făcută!”. A apărut apoi în scenă „Patrula Canină” cu Gery, Shaki și Marchal după care a urmat o frumoasă poveste spusă de prezentator cu un tânăr care visa să devină iliuzionist și într-o zi a reușit, prezentatorul având în carte un caiet tip A 4 pe care l-a răsfoit și pentru început avea foile albe, apoi desfăcându-l din nou avea în el poze alb-negru și apoi frumos colorate!  

 De la spectacol, nu au lipsit nici Tom și Jery și nici Spiderman și nici Sponko. Și toți au venit aici, la Tecuci, pentru a bucura copiii și părinții. În continuiare, din scenă spre public, zburau baloane foarte mari și copiii doreau să le prindă și să facă poze cu ele. Din seria personajelor îndrăgite nu putea lipsi nici Scooby și spectacolul s-a terminat cu alte momente vesele și multe, multe, cântece frumoae, mai ales pentru bucuria copiilor care dansau în fața scenei. Spre final, s-a cântat și un cântecel despre culorile semaforului, cu roșu, cu galben și mai ales, cu verde, pentru trecere, mai ales, pentru plecare!  

După terminarea spectacolui, artiștii și personajele, au făcut poze cu doritorii și bucuria acestora era imensă. A fost un spectacol foarte bine organizat, care a avut toate ingredientele necesare, dovadă apauzele de final. Felicitări artiștilor care au oferit aici, la Tecuci, o seară plăcută!  

 

Iancu Aizic