Reținut pentru furt după ce în urmă cu câteva ore a fost oprit la un control rutier

 

În noaptea de 4 spre 5 august a.c., în jurul 3.30, în timpul patrulării în comuna Tudor Vladimirescu, pe strada Mânăstirii, un echipaj al Secției 3 Poliție Rurală Liești a oprit pentru control o autoutilitară.  

Aceasta era condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Piscu, care era însoțit de un tânăr de 15 ani, din aceeași localitate. Polițiștii au verificat compartimentul destinat transportului de marfă al autoutilitarei și au descoperit două cabaline, fără a exista documente în acest sens. 

În dimineața zilei de 5 august a.c., Secția 2 Poliție Rurală Smârdan a fost sesizată de un bărbat de 34 de ani, din comuna Slobozia Conachi, cu privire la faptul că în timpul nopții persoane necunoscute i-ar fi sustras două cabaline. 

În urma cercetărilor efectuate, cele două cabaline au fost descoperite și predate persoanei vătămate. După audieri, bărbatul de 35 de ani, bănuit de comiterea faptei, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 

În cursul zilei de astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea luării unei măsuri preventive, transmite IPJ Galați. 

 

Update: Judecătoria Galaţi a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile.