Deschiderea oficială a Iarmarocului Moldovenesc a fost făcută astăzi, 10 august 2023.
Eveniment cu tradiție la Tecuci, Iarmarocul – sau Bâlciul așa cum era știut – și-a deschis porțile pentru toate categoriile de vârstă. Încă de la intrare ne îmbie mirosul de mici la grătar, gogoși, colaci săsești, muzica utilajelor, distracție este peste tot iar voia bună ne însoțește vrând-nevrând. Sunt expuse mărfuri pentru toate gusturile: blănuri, haine de piele, ii populare, artizanale, încălțăminte de piele, genți și poșete, jucării pentru copii, bijuterii, icoane, vase tradiționale, ornamente pentru grădini și multe altele. Terasele abundă în specialități la grătar: cârnați, mici, frigărui, aripioare, pulpe, pește, sucuri răcoritoare și dozatoare de bere, langoși, înghețată, shaorma, plăcinte și chifle calde, porumb, standuri cu fructe ș.a.
Utilajele distractive – mașinuțe tamponate, parașute, ciocan – au prețuri de 20 lei/persoană, altele gen trambulină 15 lei/copil iar căluții și mașinuțele pentru pitici costă 10 lei tura.
Tentații sunt multe, atât pentru cei mici cât și pentru adulți, iar programul la Iarmaroc este în intervalul orar 9 – 24 până în seara de 15 august, de Sfânta Maria.
Intrarea la Bâlci a rămas aceeași, 2 lei/persoană. Baftă comercianților și distracție plăcută vizitatorilor!