Luni, 21 august 2023, în urma activităților efectuate de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Galați a fost identificată persoana care la data de 7 august a abandonat un pisoi în vârstă de aproximativ trei săptămâni. Pisoiul a fost atârnat într-o pungă de plastic de oglinda unei ambulanțe veterinare parcată în fața unui cabinet veterinar din municipiul Galați.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 74 de ani, din municipiul Galați. Întrucât existența animalului depindea de îngrijirea deținătorului, fiind lăsat fără hrană, a mieunat („plâns”) aproximativ patru ore, până ce a fost găsit și preluat de către o angajată a cabinetului, la finalul programului de lucru.
În prezent, pisoiul este hrănit odată la trei ore și îngrijit de personalul cabinetului veterinar în eventualitatea unei viitoare adopții. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă de 3.000 de lei conform prevederilor din Legea 205 / 2004 privind protecția animalelor, transmite IPJ Galați.