Rareș Rugină a câștigat TCB Junior Trophy la dublu

 

În perioada 21 – 27 august 2023 s-a desfășurat turneul internațional TCB Junior Trophy, competiție înscrisă în calendarul Federației Române de Tenis. Partidele au avut loc pe terenurile AS Tenis Club București. 

În competiție au fost înscriși 192 de sportivi din țară și străinătate, băieți și fete, care s-au întrecut atât la simplu cât și la dublu. 

 Rareș Rugină din Tecuci a reușit să câștige finala turneului la dublu, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului alături de partenerul său, Matei Breazu. În finală, românii au învins în două seturi, 6-4 / 6-2, echipa formată din doi tenismani spanioli. 

„A fost un turneu reușit. Noi am primit wc pe tabloul principal și am reușit să câștigăm turneul! Am bătut echipa Spaniei în finală, sportivi care erau cu doi ani mai mari decât ai noștri”, a declarat Cezar Rugină, tatăl tenismanului tecucean. 

Rareș este elev al Colegiului Naţional „Spiru Haret” Tecuci. Este legitimat la Tenis Club Focșani și face naveta la Bârlad pentru a se pregăti în sportul pe care îl practică cu antrenoarea Mihaela Anghel.  

Felicitări!