A doua seară a Festivalului „Cântă de răsună lunca” – FOTO

 

Cea de a doua seară a Festivalului Național de Folclor „Cântă de răsună lunca” s-a derulat sâmbătă, 16 septembrie, pe esplanada Casei de Cultură Tecuci. Pentru început grupurile și ansamblurile prezente au făcut parada costumelor populare în centru urbei apoi a început spectacolul.  

 Prezentatorul, actorul gălățean Paul Buța a dat startul celei de-a doua părți a Festivalului, invitând pe scenă artiștii locali ai Casei de Cultură: Daria Negoiță, Mihail Vasilache, Elena Lupu,  Daria Tătaru, Ana Maria Bulancea, Ilaria Bejan, Cristina Tonu, aceștia fiind acompaniați de dansatorii Grupului Altița – condus de coregraf Nicoleta Cucoaneș. 

Au urmat cu frumoase evoluții: Ansamblul folcloric „Hora Măxinenilor” din jud. Brăila, Ansamblul de dansuri populare „Rapsozii Siretului” din jud. Iași, Ansamblul de dansuri meglenoromâne „Altona” din jud. Tulcea, Grupul folcloric „Dunărenii” din jud. Brăila. 

A fost rândul artistului Ion Palade să încânte publicul, cântecele sale fiind interpretate la unison cu publicul. S-a dansat, a fost voie bună, Ion Palade fiind acompaniat pe scenă de membrii Ansamblului de dansuri populare „Sâmbrieș Pelenița” din Republica Moldova.   

După o oră de cântec și dans, Ion Palade a părăsit scena în ropote de aplauze, iar următorii concurenți au fost membrii Ansamblului de dansuri populare „Sâmbrieș Pelenița”.  

Seara s-a încheiat cu recitalul susținut de Maria Murgoci,  reprezentanta Ansamblul folcloric profesionist „Ţara Vrancei” din Focşani. 

Astfel s-a finalizat o altă ediție a Festivalului național „Cântă de răsună lunca”, Ediția a XXXII-a.