Cercetați pentru furt. Cereau recompensă pentru un telefon găsit în Parcul central – VIDEO

 

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, la sediul Poliției Municipiului Tecuci s-a prezentat o minoră cu vârsta de 14 ani însoțită de fratele său de 22 de ani, ambii cu domiciliul în comuna Umbrărești, județul Galați. Aceștia au sesizat faptul că în ziua precedentă, în timp ce se afla în Parcul central din Tecuci, minora și-ar fi uitat telefonul mobil pe o bancă, iar când și-a dat seama și a revenit în zona respectivă nu a mai găsit bunul. 

A doua zi, cei doi au revenit la sediul unității de poliție și au declarat că, ulterior depunerii plângerii, au intrat în legătură cu o persoană necunoscută care i-a spus că telefonul se află asupra sa și pentru a-l recupera va trebui se deplaseze pe raza comunei Munteni, unde va trebui să îi remită suma de 1.000 de lei. 

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Tecuci au instruit persoanele cum să procedeze în această situație și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier și al Secției 6 Poliție Rurală Tecuci s-au deplasat în zona indicată de persoana respectivă din comuna Munteni, unde au depistat trei tineri cu vârstele de 19, 20 și 24 de ani, toți cu domiciliul în această localitate. Aceștia au fost imobilizați și, întrucât asupra tânărului cu vârsta de 24 de ani a fost găsit telefonul mobil care aparține minorei, au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Tecuci, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care telefonul mobil a ajuns în posesia acestei persoane. 

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de furt, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Telefonul mobil estimat la suma de 3.500 de lei a fost restituit persoanei vătămate, transmite IPJ Galați. 

 

sursa video: Pro Fm