Joi, 28 septembrie 2023, Primăria Tecuci a primit vizita unei delegații din Cahul, Republica Moldova, oraș cu care Tecuciul este înfrățit. Din delegație au făcut parte viceprimarul și funcționari publici din orașul Cahul.
„Ne leagă multe de frații noștri de peste Prut și sunt convins că putem construi punți de legătură și mai trainice, că putem dezvolta această colaborare. Există numeroase oportunități culturale, economice, în domeniile educație, tineret și sport, inclusiv programe care permit accesarea de fonduri europene pentru planuri comune”, a declarat primarul Lucian Costin.
România sprijină parcursul european al Republicii Moldova și drumul către o democrație consolidată.