Un Om, O Şcoală, Un Oraş – Consemnări de la un eveniment cu dublă semnificaţie

 

Acad. Iorgu Iordan – 135 de ani de la naştere. Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan” din Tecuci – 30 de ani de existenţă   

În suita de manifestări omagiale din 11 octombrie a.c. s-au făcut referiri la ipostaze diverse ale activităţii şi creaţiei academicianului Iorgu Iordan. Redăm câteva dintre acestea. 

Erudit cercetător cu preocupări de lingvist şi filolog, dar interesat şi de creaţia literară şi folclorică, el însuşi scriitor-memorialist, implicat în viaţa cetăţii cu toate riscurile asumate, publicist şi polemist avizat, prestigios om al şcolii româneşti şi europene, academicianul Iorgu Iordan (29 septembrie / 11 octombrie 1888, Tecuci – 20 septembrie 1986, Bucureşti) rămâne în ştiinţa şi cultura românească o proeminentă personalitate de tip enciclopedic pentru veacul al XX-lea. 

 O grupare bibliografică exhaustivă a creaţiilor sale ne-ar conduce cu siguranţă la sintagma „personalitate complexă a culturii române” şi la o asociere posibilă cu Mircea Eliade. Prioritare ştiinţific vor rămâne numeroasele şi copleşitoarele tratate ale academicianului din domeniul lingvisticii romanice comparate, a istoriei limbii române, dicţionare, studii, publicaţii, crestomaţii etc. – lucrări asupra cărora am zăbovit îndelung de-a lungul anilor în materiale publicistice diverse. 

La fel de interesante – deşi mai puţin evaluate şi valorificate în timp – considerăm a fi studiile lui Iorgu Iordan în care se apleacă, emiţând judecăţi de valoare, asupra unor creaţii literare aparţinând scriitorilor români. Cu un autentic simţ al echilibrului, lingvistul dovedeşte abilităţi şi competenţe incontestabile de critic literar avizat, de factura unui Tudor Vianu, în celebra sa lucrare „Arta prozatorilor români”. 

Ca discipoli şi admiratori ai marelui om de ştiinţă şi de cultură cu care noi, tecucenii, ne mândrim, încercăm să readucem în spaţiul critic, estetic şi istoric al literaturii române, opiniile lui Iorgu Iordan referitoare la opere  ale marilor noştri poeţi, prozatori, dramaturgi, redimensionând astfel aria de referinţe asupra particulerităţilor şi valorii unor texte literare. 

Într-o serie de articole şi studii anterioare s-au evidenţiat preocupările lui Iorgu Iordan de a investiga noi dimensiuni şi caracteristici ale limbajului poetic eminescian (cf. revistele Astra tecuceană, Dacia literară, Şcoala gălăţeană, Glasul Tecuciului, Tecuciul literar-artistic, ori simpozioanele anuale organizate de Şcoala Gimnazială nr. 11 „Iorgu Iordan”, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” şi Casa Municipală de Cultură din Tecuci). 

 La evenimentul aniversar (30 de ani de la înfiinţarea Şcolii Gimnaziale nr. 11 – „Iorgu Iordan” din Tecuci şi împlinirea a 135 de ani de la naşterea marelui lingvist român de talie internaţională), de mare interes pentru publicul larg considerăm a fi şi aprecierile avizate ale marelui om de ştiinţă cu privire la creaţiile literare româneşti în proză începând cu cele apropiate folclorului, continuând cu operele cronicarilor şi până la  reprezentanţi clasici, moderni şi contemporani ai scrisului românesc. 

Se continuă, astfel, un ciclu de referinţe la ideile critice şi estetice pe care Iorgu Iordan le-a consemnat cu privire la marii noştri povestitori Ion Neculce, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu sau Petre Ispirescu şi alţii. 

Studiul dedicat lui Petre Ispirescu aparţine perioadei ieşene, fiind datat 17 noiembrie 1935, deci în plină forţă creatoare a autorului Iorgu Iordan. Meticulos  – cum  se manifesta în orice întreprindere cu caracter ştiinţific ori pur didactic – savantul recunoscut pe tărâmul lingvisticii europene porneşte metodic o investigaţie completă şi complexă detaliind pentru iubitorii de lectură aspecte interesante şi relevante din viaţa şi opera lui Petre Ispirescu (1830-1887).  

Dincolo de preocupările de lingvist eminent pe tărâmul românei scrise şi vorbite în raport cu toate celelalte limbi romanice, Iorgu Iordan se dovedeşte deopotrivă un abil cunoscător al prozei dar şi al poeziei româneşti începând cu cea populară. Interesantă este referirea la viziunea diferită pe care o aveau doi mari poeţi asupra creaţiei folclorice: Alecsandri şi Eminescu. „O doină de-a lui Alecsandri poate fi confundată de un necunoscător cu una populară, întocmai ca un basm de Ispirescu…” pe când la Eminescu doar metrica se lasă influenţată de tradiţionalul troheu.    

Cu intuiţie artistică dublată de aceea de fin critic literar sprijinit pe argumente lingvistice, Iorgu Iordan detaliază valenţele stilistice ale unor creaţii literare de referinţă din literatura română. 

Au fost relevate cu acest prilej omagial capacitatea, abilităţile şi preocupările academicianului Iorgu Iordan de a face cunoscute  creaţii  literar-artistice din spaţiul culturii naţionale. Demersul documentării a avut în vedere coordonatele unor aprecieri aparţinând  profesorului Alexandru Philippide, un alt mare slujitor – ca om de ştiinţă – al limbii române: „Am avut de-a lungul anilor privilegiul să-l văd pe Iorgu Iordan luând o atitudine sever critică (şi perfect îndreptăţită) faţă de literatura proastă şi care este proastă de foarte multe ori mai ales din cauza limbii necorecte în care este scrisă”. 

 Despre acribia celui elogiat se menţionează că: „Această preocupare face parte din grija profesorului  Iorgu Iordan de a apăra limba de înjosire şi de stricăciune, apărare în care el pune înverşunare […]     

A scrie bine nu înseamnă numaidecât a scrie frumos, nu înseamnă a încărca fraza cu multe ornamentaţii; lucrul acesta profesorul Iordan l-a afirmat de multe ori şi cu perfectă dreptate. Cea dintâi calitate a unei literaturi este să fie  bine scrisă, într-o limbă corectă care nu exclude inovaţiile, dar le acceptă pe acestea numai cu măsură şi numai atunci când ele se ivesc dintr-o nevoie adâncă de înnoire, nu din simpla dorinţă a noutăţii cu orice preţ şi din plăcerea deşartă de a fi, sau mai exact, de a părea nou”. (Consemnare în volumul III al lucrării Memorii, de Iorgu Iordan, Editura Eminescu, 1979) 

 

Prof. Radu Vladimir