Ieri, 1 noiembrie 2023, la ora 17.40, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel la 112 cu privire la faptul că pe DJ 251, între localitățile Pechea și Costache Negri, ar fi avut loc un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane.
Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că un tânăr cu vârsta de 24 de ani, din localitatea Valea Mărului, conducea o autoutilitară pe drumul menționat, având direcția de deplasare dinspre Pechea către Costache Negri. În zona km 38 + 260 de metri, pe fondul vitezei neadaptate în porțiunea de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu o altă autoutilitară prevăzută cu semiremorcă, ce transporta cereale și care era condusă regulamentar de un bărbat de 32 de ani, din satul Cotoroaia, comuna Cerțești.
În urma evenimentului rutier, tânărul de 24 de ani a decedat. Celălalt conducător auto, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Urmează ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest tragic eveniment rutier, se arată în comunicatul IPJ Galați.