În anii premergători Unirii Principatelor, Cocuța, ilustra fiică a logofătului, poetului și cărturarului Costache Conachi s-a aflat permanent în preajma marilor unioniști ai vremii: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri (fratele ei vitreg) etc. L-a demascat pe N. Vogoride, soțul ei, trădător de țară, care a falsificat, în 1857, rezultatul primului tur al Divanurilor ad-hoc din Moldova. Gestul ei a contribuit la repetarea alegerilor și la netezirea drumului spre Unire.
Ca să se salveze în memoria celor trei copii (proveniți din nefericitul mariaj cu Vogoride), care puteau să o acuze, mai târziu, că s-a aliat cu dușmanii tatălui lor, Cocuța nu s-a erijat în „eroină națională”, ba dimpotrivă, le-a spus unor consătence că nu ea a sustras scrisorile încriminate. Ce știau aceste femei despre interesul național? Știau însă că femeia trebuie să-și urmeze bărbatul și să nu-i iasă din cuvânt. Pe fiica lui Conachi nu o interesa faima, ci prețuirea și dragostea venite din partea copiilor săi. Adresăm celor care manifestă mefiență față de actul de curaj și de patriotism al Cocuței o întrebare. Dacă scrisorile au fost acaparate și trimise la tipar în Occident de altcineva, după înfăptuirea Unirii, această persoană nu ar fi ieșit grabnic din anonimat pentru a primi recompensă și glorie eternă? Noi considerăm că, dacă în viitorul apropiat, s-ar găsi un document care să ateste clar că nu Cocuța ar fi înfăptuit acest act, meritele ei ar rămâne aproape intacte, pentru că s-a zbătut ca o leoaică, alături de marii unioniști ai vremii, pentru acest uriaș ideal național.
Încă un aspect. Aflată pe patul morții la Genova, la vârsta de numai 41 de ani, eroina l-a rugat pe Emmanuel Ruspoli, cel de al doilea soț al ei, să o înmormânteze în pământ românesc, în biserica familiei din Țigănești (lângă Tecuci). Simțea că misiunea terestră nu i s-a încheiat și că lecția de simțire românească îi va ajuta pe români și în alte momente dificile, disperate chiar.
Putem afirma cu satisfacție că mulți istorici valoroși (ne gândim la N. Iorga, acad. Ioan-Aurel Pop, Dumitru Vitcu, Ion Brezeanu, C. Gane etc) o așază la locul meritat. „Cocuța Vogoride (afirma N. Iorga) soția caimacamului, potrivnic Unirii din 1859, care a luptat cu atâta văjnicie împotriva soțului ei, a fost una dintre cele mai frumoase icoane de vrednică româncă, pe care a avut-o Istoria Țării”. Alți istorici, din lipsă de informații sau din comoditate, o evită. Nu am găsit însă pe niciunul dintre ei capabil să o conteste, pe baza unor documente convingătoare.
Cum este receptată Cocuța la Tecuci, la ea acasă? Nu intrăm în detalii, pentru că sunt neplăcute. La jumătatea secolului trecut, despre urbea noastră se spunea, cu îndreptățire, că este un oraș mic cu o cultură mare. Ne-ar trebui foarte mult spațiu ca să ilustrăm cu date această afirmație. Important e să constatăm că marile personalități au beneficiat, după moarte, de busturi, nume de străzi, de instituții etc. Nu există însă nici măcar o sală de spectacole care să poarte numele eroinei, în ciuda insistențelor noastre. D-l Lucian Costin, primarul municipiului a făcut, în cei trei ani de mandat, adevărate minuni administrative, în plan economic și social. Ne-a promis că se va ocupa, în cel mai scurt timp, și de solicitările noastre culturale.
Împreună cu Protopopiatul Tecuci și cu Fundația Pelin am inaugurat la 24 Ianuarie 2022 seria pelerinajelor la mormântul eroinei. ÎPS Părinte Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos a transformat evenimentul într-un adevărat triumf. La cele două ediții au fost prezenți mulți preoți, parlamentari, miniștri, înalți demnitari bucureșteni și gălățeni. Din Tecuci, participarea a fost simbolică, deși distanța este de doar 4 km, iar încărcătura patriotică a evenimentului atinge cote uriașe. (Nici zare de elev, nici zare de cercetaș, deși Tecuciul este Capitala ilustrei organizații.) Numai că noi, românii, considerăm că acest sentiment a fost compromis în epoca ceaușistă. Mare eroare! Niciun popor cu mintea întreagă nu disprețuiește simțământul național. Absența lui naște monștri și catastrofe.
Să mergem la mormântul eroinei cu o lumânare în mână, să o rugăm să ne judece, dar să ne și ajute să ne revenim în fire!
Vasile Ghica
