Având în vedere agitația din ultimele zile în spațiul public tecucean, generată de ceea ce a fost denumit „cuibul de viespi”, presupus a fi pus la cale o conspirație împotriva unui personaj istoric al Tecuciului, este de așteptat ca cititorii ziarului să fie interesați de acest subiect. Cu toate acestea, am decis să amânăm discuția despre acest subiect pentru altădată, și în continuare ne vom concentra atenția asupra unei alte personalități importante din oraș, care a fost activ implicată în viața comunității.
Elena Ruță, pe numele de domnișoară Pelin, s-a născut la Tecuci pe data de 6 decembrie 1898, fiind al treilea copil al lui Nicolae și Zoe Pelin. Frații săi erau Maria, sora mai mare, căsătorită cu maiorul Emanoil Savopol, și Nicolae, care avea să aibă o strălucită carieră în magistratură.
Nicolae L. Pelin, tatăl Elenei, era un proprietar înstărit din Tecuci și desfășura o activitate politică liberală, fiind ales de mai multe ori deputat, consilier local și județean. Soția sa, Zoe Pelin, s-a remarcat ca membră activă a Comitetului de Inițiativă al doamnelor din Tecuci, compus din 45 de membre și condus de Elena T. Anastasiu. Într-o ședință desfășurată la data de 22 octombrie 1898, acest comitet a decis înființarea Școlii Profesionale de Fete. Cu acest prilej, Zoe a fost aleasă în „comitetul diriginte”, ocupând funcția de secretară. Inaugurarea școlii, care avea 30 de eleve, a avut loc pe 12 noiembrie 1898.
Elena a urmat cursurile școlii primare pentru fete din Tecuci și pe cele liceale la „Școala Centrală de Fete” din București. În timpul Războiului de Întregire Națională, Elena și-a dedicat timpul ca soră de caritate, oferindu-și sprijinul pentru îngrijirea răniților din spitalele organizate în Tecuci.
După încheierea conflictului a decis să urmeze Facultatea de Litere, secția româno-franceză, la Universitatea din București. Cariera didactică și-a început-o la Liceul de Fete din Râmnicu Sărat, unde a predat limba română, în perioada 1922-1923.
În anul 1923, destinul Elenei s-a unit cu cel al locotenentului (mai târziu căpitanului) aviator Ioan Ruță care, din nefericire, a decedat în 1938. Această uniune a adus pe lume doi copii.
O nouă etapă din viața sa s-a deschis odată cu înființarea Liceului de Fete „Tache și Elena Anastasiu”, unde a preluat catedra de limba română și a rămas dedicată acestei instituții școlare până la momentul pensionării sale în anul 1965.
Prin Decretul Regal nr. 358 din 9 februarie 1932, Elena Ruță a fost numită definitiv în învățământul secundar la Liceul de Fete „Tache și Elena Anastasiu” din Tecuci, având specializarea principală în limba română și specializările secundare în drept și economie politică.
Pe data de 27 decembrie 1932, la Galați, survine decesul tatălui, Nicolae L. Pelin, la vârsta de 75 de ani, de pe urma căruia rămâne o avere consistentă: numeroase imobile și terenuri cu construcții în orașul Tecuci, precum și 201 de acțiuni la Banca Tecuciului, unde Nicolae Pelin fusese membru fondator. În urma partajului, Elena Ruță a devenit proprietara imobilului situat în Tecuci, pe strada Dr. Boteanu, nr. 2. A locuit acolo, probabil, până în 1982, când imobilul a fost vândut Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor din Tecuci.
Prin Decizia Ministerială nr. 214.193 din 12 noiembrie 1938, Elena Ruță, profesoară definitivă la Liceul de Fete din Tecuci (transformat în gimnaziu), a fost încadrată la catedra de limba română a acestui gimnaziu.
Începând cu data de 1 septembrie 1938, a fost numită în funcția de directoare a Liceului de Fete din Tecuci, preluând responsabilitățile de la Cleopatra Mironescu, care se pensionase. Elena avea să declare despre predecesoarea sa că „a fost o directoare cu excelent simț didactic, care a organizat școala pe principiile moderne ale învățământului”. Totodată, o recunoștea drept mentor, arătând că „mi-a oferit cu generozitate sprijinul, constituind pentru mine un model”.
Fostele sale eleve o descriau pe Elena Ruță ca fiind o „doamnă micuță de statură, cu o eleganță ireproșabilă”. Vorbea „grav, răspicat despre ordine, disciplină, ținută și curățenie”. Era considerată „directoare prin excelență”, fiind percepută drept „creierul și sufletul liceului”. Emitea sunete cu o „voce vibrantă, emoționantă, caldă și fermecătoare”. Se remarca și ca o interpretă talentată la pian, abordând cu pasiune „atât clasicii, cât și operele literare românești”. Astfel, transforma fiecare „oră de literatură într-un concert divin”.
Pasionată de muzică și literatură, Elena Pelin a reprezentat o sursă de inspirație pentru elevi, stimulând activitatea artistică și organizând serate literare și serbări artistice la Teatrul Comunal din Tecuci.
Pe lângă activitatea sa didactică, Elena Ruță s-a implicat activ în viața socială și culturală a orașului. Astfel, în anul 1931, a fost membră a comitetului responsabil cu înființarea bibliotecii comunale din Tecuci. Trei ani mai târziu, prin Decizia Ministerului de Interne nr. 14.198 din 10 iulie 1934, a fost desemnată membru de drept cu vot deliberativ în Consiliul Comunal al orașului Tecuci, reprezentând învățământul secundar. De asemenea, a făcut parte din comitetul de conducere al Societății „Principele Mircea” filiala Tecuci, contribuind activ la organizarea de evenimente caritabile. Un exemplu în acest sens este acțiunea din ianuarie 1941, când au fost distribuite daruri la 100 de copii.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Elena Ruță a făcut parte din comitetul de conducere al Societății „Crucea Roșie” filiala Tecuci. În această calitate, s-a implicat activ în campaniile de strângere a fondurilor necesare pentru ajutorarea familiilor luptătorilor de pe front, precum și a „familiilor din Basarabia pustiite în avutul și viața lor de către hoardele bolșevice”. Alături de doamnele din societatea Tecuciului, corpul profesoral și elevele liceului, a contribuit la asigurarea hranei reci și calde atât pentru soldații români, cât și pentru cei germani aflați în tranzit, în cantina amplasată în gara Tecuci, unde doamnele și domnișoarele membre ale societății au fost prezente în mod constant, atât ziua, cât și noaptea. Elena Ruță a participat, de asemenea, la îngrijirea răniților în spitalul „Crucii Roșii”, deschis cu sprijinul colonelului Petru Zamfirescu, comandantul Garnizoanei Tecuci, în clădirea Liceului de Băieți „D. A. Sturdza”. Pentru aceste fapte, a primit Crucea „Meritul Sanitar“ clasa I-a.
După ocuparea orașului de către trupele Armatei Roșii, numeroase clădiri au fost rechiziționate pentru a găzdui comandamentele diferitelor unități militare staționate în Tecuci sau ofițeri ruși. Despre un astfel de comandament militar sovietic instalat în casa doamnei profesoare Elena Ruță, de pe strada Boteanu nr. 2, aflăm dintr-o notă inserată de Ion T. Sion pe ultima pagină a unui exemplar al cărții „Notiţe zilnice din război (1916-1918)”, scrisă de Alexandru Averescu (Editura Cultura Națională, București, 1935). Această notă dezvăluie modul în care domnul profesor a intrat în posesia cărții la începutul lunii decembrie a anului 1944. Conform relatării, în Umbrărești, unde domnul profesor locuia la acea vreme, exista un „bordei” în marginea satului, pe câmp, unde se afla un sergent rus și trei rusoaice în uniformă militară. Într-o zi, primăria locală l-a obligat să meargă cu căruța la Tecuci, însoțit de una dintre rusoaice, pentru aprovizionarea lor cu alimente. Pentru avizarea documentelor, a însoțit-o pe rusoaică în casa Elenei Ruță, unde era instalat un comandament. Într-una dintre camere, un grup de militari ruși făcea foc în soba de teracotă cu cărți din biblioteca doamnei profesoare. Domnul Sion a cerut permisiunea soldaților să ia un volum și a ales cartea respectivă, intrând astfel în posesia ei.
În perioada secetei din 1946-1947, Elena Ruță s-a implicat activ în acțiunile de ajutorare a populației înfometate. Documentele atestă participarea sa în cadrul acțiunii de distribuire a „ajutorului american”, în calitate de delegată a Crucii Roșii filiala Tecuci. La data de 11 aprilie 1947, a supervizat predarea în Gara Tecuci a unei cantități de 215 tone de făină de porumb, furnizată de Crucea Roșie Americană.
A încetat din viață la data de 24 mai 1986, în București, și a fost înmormântată în ziua de 27 mai în cimitirul din Tecuci.
Daniel Bradea
(Fotografia Elenei Ruță provine din colecția Viorel Burlacu.)
