Ieri, 20 februarie 2024, Primăria Tecuci a semnat contractul pentru achiziția a patru autobuze electrice în valoare de aproximativ 2.500.000 euro. Proiectul a fost câștigat în parteneriat cu primăria Drăgănești și este 100% nerambursabil din fonduri europene.
Investiția vizează modernizarea transportului public local prin achiziţia a patru mijloace noi de transport în comun, nepoluante, ce vor deservi locuitorii zonei metropolitane Tecuci – Drăgănești. Termenul de livrare al autobuzelor este de aproximativ opt luni de zile.
„Am depus un proiect împreună cu Primăria Drăgănești în parteneriat anul trecut pentru achiziția de autobuze electrice cu care sperăm să îmbunătățim tot ceea ce înseamnă transportul public de pasageri. Am semnat astăzi un contract important atât pentru locuitorii municipiului Tecuci, dar și pentru locuitorii din comuna Drăgănești, contract de aproape 2,5 milioane de euro. Din discuțiile pe care le-am avut cu furnizorul estimăm ca cel târziu în luna septembrie să avem la Tecuci și la Drăgănești aceste autobuze cu care vom face un transport metropolitan de cea mai bună calitate”, a declarat primarul Lucian Costin.
La rândul său, primarul comunei Drăgănești, Liviu Condrache, a spus: „Cetățenii din comuna Drăgănești se vor deplasa cu un tarif mai mic în municipiul Tecuci. Atât cetățenilor cât și elevilor li se vor îmbunătăți condițiile de trafic”.
Edilul Lucian Costin a mai menționat faptul că viitorul transportului și în general al serviciilor publice comunitare va fi pe zone metropolitane.
„Cu siguranță, după acest parteneriat cu Primăria Drăgănești vor urma alte parteneriate cu primăriile din jurul municipiului Tecuci, pentru că ne dorim să îmbunătățim acest serviciu de transport și să creăm facilități la transport atât pentru elevi cât și pentru pensionari, dar mai ales pentru cei care folosesc zi de zi aceste servicii. Este un prim pas, unul de prim augur”, a conchis primarul Lucian Costin.