Cel mai mare buget din istoria Tecuciului a fost adoptat. Consilierii opoziției nu au fost interesați de dezvoltarea orașului

 

Consiliul Local Tecuci a votat astăzi, 23 februarie 2024, „Bugetul inițial centralizat de venituri și cheltuieli și Programul de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare al UAT Municipiul Tecuci, pe anul 2024”. Tecuciul n-a avut niciodată un asemenea buget, fiind cel mai generos buget cu venituri de 218.172.000 lei.  

Din păcate cel mai mare buget din istoria Tecuciului, cu foarte multe fonduri europene, nu a fost agreat și de consilierii PSD și UIPT, care au preferat să se abțină. Proiectul a trecut cu votul consilierilor locali PNL și al celor doi consilieri locali neafiliați. 

„Vreau să felicit toți consilierii locali care au votat cel mai mare buget pe care Tecuciul l-a avut în istorie, un buget bazat pe foarte multe fonduri europene. Dacă suma pe care o avem la aprobare este așa mare, vreau să vă spun că închiderea acestui buget va fi mult mai mare, pentru că avem multe alte proiecte pe care urmează să le semnăm în acest an și care vor fi introduse în acest buget. Niciodată Tecuciul nu a avut atâția bani pentru dezvoltare. Eforturile pe care le-am făcut împreună cu cei care au votat ani de zile bugetele și toate proiectele de investiții în Consiliul Local și cu aparatul de specialitate pe care îl avem în subordine au condus astăzi Tecuciul la un buget record. Banii aceștia se vor regăsi în investiții și beneficii pe care cetățenii din municipiul Tecuci le vor vedea.  

Fie că vorbim de zone interblocuri, de asfaltări și modernizări de străzi, fie că vorbim de modernizări de școli, de grădinițe, de construcții de blocuri noi pentru tineri, sunt beneficii care vor rămâne în Tecuci, sunt ale noastre, ale tecucenilor.  

Astăzi, dv, de la PSD, nu ați făcut decât să dați o nouă dovadă că nu vă interesează dezvoltarea Tecuciului și că singurul lucru pe care îl faceți este să votați la comandă politică doar, doar, nu trece bugetul și mai câștigați timp să nu se întâmple lucruri în Tecuci așa cum doi ani de zile v-ați bătut joc. Nu asta e calea dezvoltării și calea pe care tecucenii și-o doresc”, a declarat după vot primarul Lucian Costin.