Masă sănătoasă în alte două școli tecucene. Numărul beneficiarilor depășește o mie de elevi

 

Elevii Școlilor gimnaziale „Anghel Rugină” din Satu Nou și „Ion Petrovici” vor beneficia de Programul „Masă sănătoasă”, alături de elevii Școlii gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din cartierul cu același nume. Astfel, numărul școlilor din Tecuci prinse în acest program ajunge la trei, iar numărul beneficiarilor la 1.075 de elevi. 

 Prezent în studioul Reperul Tv, primarul Lucian Costin a declarat: „E un proiect de suflet. Am depus toate eforturile necesare pentru a include încă două școli în acest program. E un proiect desfășurat prin Ministerul Educației prin care dăm o masă sănătoasă fiecărui copil care vine la școală”.  

Edilul a subliniat importanța proiectului pentru cele două școli nou introduse, programul fiind perceput ca o facilitate care crește șansa unui copil să vină la școală.  

„Este un argument serios pentru că riscul abandonului în România este destul de crescut. Am văzut câteva statistici care nu sunt deloc îmbucurătoare și cred eu că acest proiect va ajuta comunitatea tecuceană pentru a duce cât mai mulți copii la școală, din toate mediile și cu precădere din cei defavorizați”, a mai adăugat primarul tecucean. 

Într-o postare pe pagina sa de socializare, Lucian Costin a mulțumit ministrului Educației Ligia Deca pentru deschidere și promptitudine, pentru că sprijină Tecuciul. „Pentru mine, educația rămâne una din principalele preocupări, de aceea este important să încurajăm mersul la școală, să prevenim abandonul școlar și nicio investiție în educație nu este zadarnică”, este mesajul primarului tecucean.