Marile proiecte în atenția administrației

 

După trei ani și jumătate de mandat, administrația tecuceană este pregătită să prezinte locuitorilor din Tecuci, și nu numai, proiectele sale. Ne referim atât la investițiile finalizate, cât și cele aflate în diferite stadii de implementare.  

O centralizare a tuturor proiectelor obținute în acest mandat pentru Tecuci, respectiv partea pecuniară, demonstrează pasul înainte făcut pentru viitorul municipiului. Un pas apăsat.   

„Să vedem câți bani am reușit să aduc în municipiul Tecuci. Sunt convins, dacă este să comparăm cu mandatele anterioare, diferențele sunt de ordinul zecilor milioane de euro. Realizările sunt vizibile pentru cei care vor să vadă acest lucru, avem zeci de străzi asfaltate, avem investiții majore în infrastructura educațională, avem proiecte mari pe care le-am finalizat și lucrăm la altele”, a declarat recent primarul Lucian Costin.  

Edilul tecucean a promis că va trage linie pentru a vedea cu toții câte s-au reușit în acest scurt timp, pentru că, trebuie să fim cinstiți, vorbim de doar trei ani și jumătate de mandat, nu de patru ani cum au fost mandatele anterioare. Pe lângă ceea ce s-a făcut vom afla și planurile de viitor, ceea ce dorește să înfăptuiască în municipiul Tecuci.  

„Marea problemă cu străzile, zic eu, va fi rezolvată destul de repede și vorbim atunci de ce ne dorim ca mari proiecte, pentru că Tecuciul n-a discutat niciodată de mari proiecte. Să vorbim real despre centuri, să vorbim real despre zone comerciale, să vorbim real despre dezvoltarea unor huburi de transport serioase pentru zona Tecuciului. Când vorbim de proiecte serioase mă refer la proiecte de peste 5 milioane de euro, chiar 10 milioane de euro”, a menționat edilul Lucian Costin.

Acesta a amintit faptul că suntem în lucru cu studiul de fezabilitate pentru o nouă centură în municipiul Tecuci, obiectiv pe care nu-l va pierde din vedere în acest an, astfel încât în mandatul viitor să poată fi pus în practică, să fie realizat.   

„Am semnat un nou studiu de fezabilitate pentru cea de a treia centură a municipiului Tecuci. Am împărțit zona circulară a municipiului în patru, avem două arcuri de cerc asigurate deja și lucrăm la a treia centură. Probabil că în 30 – 45 de zile primim de la proiectanți primele propuneri cu variantele pentru această nouă centură. Cred că șase luni avem termen de execuție pentru acest studiu de fezabilitate, să primim documentația necesară și să începem partea de proiect tehnic.”   

Este un proiect foarte benefic pentru Tecuci, traficul greu trebuie scos din oraș fiindcă  generează multă poluare și aglomerație. Referitor la costurile și sursa banilor necesari pentru această investiție primarul tecucean a venit cu unele precizări.  

„Estimarea noastră în acest moment este undeva între 5 și 7 milioane de euro. Dacă este să ne uităm la anvelopa bugetară a României, 5 milioane de euro este o nimica toată. Eu sunt convins că voi găsi sursele de finanțare necesare, fie că vorbim de POT (Programul Operațional de Transport), fie că vorbim de surse de la Ministerul Transporturilor, surse de la Ministerul de Finanțe sau fonduri rambursabile. Luăm în calcul toate posibilitățile de finanțare”, a conchis edilul tecucean.