În data de 27 septembrie 2023, Administrația Fondului pentru Mediu a publicat proiectele aprobate în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice infrastructurii de iluminat public. Printre acestea se află și proiectul privind modernizarea iluminatului public în Tecuci.
Costurile totale sunt de aproximativ cinci milioane de lei, respectiv un milion de euro, și sunt 100% nerambursabile. În acest fel va fi modernizat jumătate din iluminatul public al orașului.
„Astăzi, când am câștigat acest nou proiect, tot stau și mă gândesc ce a fost în mintea consilierilor de la PSD și UIPT, care au boicotat o ședință de Consiliu Local, în decembrie 2022, și din cauza lor am pierdut o altă finanțare, tot de cinci milioane lei și tot pentru modernizarea iluminatului public. Am fi avut fonduri pentru schimbarea iluminatului pe LED-uri în tot Tecuciul”, a declarat în septembrie primarul Lucian Costin.
Ieri, 16 aprilie 2024, Primăria Tecuci anunța că s-a ajuns la etapa de licitație cu modernizarea iluminatul public pentru jumătate din municipiu.
„Anul trecut am obținut finanțarea, a urmat o perioadă pentru pregătirea documentațiilor necesare, inclusiv proiectul tehnic, iar acum etapa de licitație cu depunere până pe 7 mai. Întregul proiect are o valoare de 1 milion euro, fonduri nerambursabile obținute prin Agenția Fondului de Mediu. Dacă nu pierdeam un alt milion de euro din cauza consilierilor PSD, astăzi finalizam iluminatul public în tot orașul. Când mă gândesc cât de mult rău au făcut acești oameni, cu toate blocajele lor”, a precizat edilul Lucian Costin.
În cadrul acestei investiții vor fi montate peste 1800 de corpuri de iluminat de tip LED, care asigură un iluminat mai performant, dar și o economie la factura de curent.