O fetiță în vârstă de 12 ani s-a speriat foarte tare atunci când o haită de cinci câini a venit către ea. Copila se afla la poartă și a început să țipe și să strige după ajutor. Mama fetei a venit într-un suflet și a alungat câinii, apoi a sunat la 112.
Întrucât incidentul a avut loc în comuna Corod, la fața locului au fost trimiși jandarmii din Tecuci. De la vecinii de pe stradă și de la mama fetei, jandarmii au aflat că aceiași câini au mușcat de picior și de mână o altă localnică, în vârstă de 62 ani. Jandarmii au vorbit și cu femeia mușcat de câini, iar aceasta le-a spus că mergea spre casă și a fost atacată, iar apoi mușcată, de cinci câini, fără a-i provoca.
Proprietarul câinilor a fost identificat de oamenii legii și a declarat verbal că nu își explică motivul pentru care animalele au atacat cele două persoane. Câinii au fost închiși de proprietar în curta casei, acesta angajându-se că pe viitor va lua toate măsurile pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete.
Având în vedere că în urma atacului câinilor a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală. Cercetările vor fi continuate de poliție, se arată în comunicatul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.