Smaranda Brăescu – marginalii la un album

 

În sfârșit, iată o carte pentru care  autorii, de la Muzeul de Istorie din Tecuci și cel din Galați, merită toată lauda. Nu este o monografie, nici nu și-au propus așa ceva, este un album, altfel spus, o monografie în imagini, o monografie ilustrată, mai apropiată de opțiunile omului contemporan. Veacul din urmă, cel pe care ne-a fost dat să-l traversăm este confiscat mai mult de Galaxia Mcluhan a imaginii,  sigur în dauna Galaxiei Gutenberg, a slovei scrise. Informația (televizată, filmică, video) are mai multă trecere decât cea tipărită. 

Ori, cartea la care mă refer, „Smaranda Brăescu, dincolo de culmi și neguri” (Editura PIM, 2024) realizează o simbioză între cele două tendințe care domină cultura contemporană. De asta zic, cele două autoare (Daniela Alecsă de la Muzeul de Istorie din Tecuci și Mihaela Damian de la cel din Galați) și-au meritat cu asupra de măsură distincțiile ce le-au fost oferite de conducerea Muzeului tecucean.  

Insist. Cartea nu este o monografie, Regina văzduhului a fost deja monografiată de  regretatul general (r) Neculai Staicu-Buciumeni, iar Maria Sireteanu i-a publicat în 2010 jurnalul, așa că cine dorește o cunoaștere adâncită a Smarandei Brăescu, această temerară fiică a lui Icar, dispune de bibliografia necesară. 

Am scris despre această cutezătoare aviatoare în primul an de după revoluție, când țineam efemera publicație „Tecuciul” (nr. 5 din martie 1990)  și transcriu un fragment din succinta mea dispunere prilejuită de primul 8 martie neconfiscat de academiciana cu patru clase și cu trei titluri prisoselnice (acad. dr. ing.): „Dacă tot avem o singură viață”, și-a zis Mărăndița din Buciumeni, „măcar s-o trăim sub semnul impetuosului. Și s-a ținut de cuvânt. În 1931 bătea recordul mondial  de salt cu parașuta. Dar asta a fost posibil după multe exerciții și confruntări dure și bărbătești. Aduna luceferii de pe cer cu mâna și-i aducea pe pământ să lumineze zborul omului spre înălțimi. Când sufletul i s-a încărcat îndeajuns cu lumină s-a dus la Împăratul aștrilor, singurul stăpânitor peste toate cele cu viață și fără de viață și i-a cerut iertare pentru îndrăzneala de a nu se fi împăcat cu condiția de licurici și a tot năzuit spre înălțimi. Și Cel bun și iertător a înțeles-o și-a strămutat-o în Luxul Antaresului să călăuzească de acolo pe cei doritori de lumină și de înălțimi”. 

Încă ceva: nu ne-am propus să comentăm cartea și ilustrațiile ei. Am reținut însă câteva nume de tecuceni cu care viața a intersectat-o și care ar merita o cercetare mai adâncită. Bunăoară, la pagina 174 este reprodusă o imagine în care inimoasa aviatoare stă la masă cu familia arhitectului Aristide Giovanni Michelangelo Culluri. Nu știu de unde a luat explicația, dar cred că este vorba de o eroare. 

Bătrânul Giovanni Culluri, stabilit în România la chemarea lui Constantin Mille să-l  ajute pe Anghel Saligny în construcția podului peste Dunăre, la Cernavodă, fusese căsătorit în Veneția cu Ana, care i-a dăruit patru vlăstare: pe arhitectul Aristide Michelangelo Culluri (1888-1980), pe aviatorul Ion Culluri (1900-1943) și pe sculptorul Nestor Culluri (1912-1987), profesor de sculptură arhitecturală la Facultatea de Arhitectură din București. Era un apropiat al sculptorului Ion Jalea, care rămăsese din război fără o mână și nu mai avea cum să țină dalta și ciocanul. Nestor Culluri era mâna lipsă a lui Ion Jalea și cioplea piatra sau marmora după indicațiile lui Jalea. Cel de-al patrulea descendent a murit de copil înecat pe canalele Veneției, dintr-o lipsă de supraveghere a slujnicei.  

Nu știu ca Aristide Culluri, care era foarte legat de Tecuci, unde avea în construcție cele două case gemene de pe str. Vasile Alecsandri, să fi fost la Sinaia. Fotografia nu este destul de clară, dar cred că nu Aristide, ci Ion Culluri este la masa cu Smaranda Brăescu în prim plan. A fost un aviator de excepție ceea ce l-a făcut pe George Valentin Bibescu, soțul Martei Bibescu, să-l aleagă ca pilot personal. În volumul nostru consacrat familiei Culluri am introdus și o fotografie în care Marta Bibescu depune o coroană de flori pe mormântul lui Ion Culluri – mort în 1943, într-un accident aviatic. Imaginea din album este datată 1937, exact în anul când Aristide Culluri era foarte prins în probleme la Tecuci.   

Ar mai fi ceva. La pagina 200 sunt reproduse câteva imagini cu Smaranda Brăescu și un grup de persoane printre care și pictorul târgoviștean Ion Crăciun, născut la Tecuci, în Satu Nou, unde a făcut primele clase cu învățătorul Constantin Gheorghiu, părintele profesoarei de mai târziu, Iulia Gheorghiu, avându-l coleg de clasă pe viitorul mare economist Anghel Rugină. A făcut școala de aviație la Tecuci și a făcut parte din aceeași escadrilă cu marele solist de romanțe Ionel Fernic. În petrecerile lor, romanța „Pe sub fereastră curge-un râu” era nelipsită din repertoriu.  

 După instalarea comunismului a fost epurat din aviație și a lucrat o vreme ca miner, undeva aproape de Târgoviște, unde se stabilise cu domiciliul, până când și-a descoperit vocația pentru pictură pe care a luat-o în serios și a devenit unul dintre cei mai apreciați pictori târgovișteni. Ion Crăciun este și autorul unui volum de versuri „Vreascuri de suflet” având mai mult o valoare sentimentală decât literară. Oricum, Târgoviștea l-a adoptat ca om al locului și i-a decernat titlul de Cetățean de Onoare al orașului.   

Sigur că aceste mici și neînsemnate pretexte de discuție nu schimbă nimic din ceea ce am afirmat la începutul acestui comentariu. Cartea este bine gândită și bine înfăptuită având menirea de a umple un mare gol din bibliografia tecuceană. 

Un ultim aspect ar mai fi de subliniat: am cercetat cu atenție fiecare imagine, am găsit în ele multe persoane pitorești din familie și din lumea aviației interbelice, care i-au fost aproape și au încurajat-o în temeritatea ei neobișnuită chiar și pentru un bărbat, dar n-am găsit niciun politician rătăcit prin apropierea ei. Și atunci, ca și mai târziu, politicul a rămas indiferent, iar recunoștința nu s-a silit niciodată să se arate la față.   

 

Ionel Necula