Elevii, alături de cadre didactice și personal auxiliar s-au evacuat pe timpul unui exercițiu organizat la Colegiul Național de Agricultură și Economie din Tecuci. Peste 200 de elevi împreună cu profesorii lor au exersat planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu și au asistat la exercițiul pompierilor.
Conform scenariului, în timpul programului școlar s-a produs un incendiu. Cu acest prilej, cadrele didactice și elevii au simulat toți pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment, pentru a fi în siguranță.
Însoțiți de profesori, elevii au ieșit din sălile de clasă în momentul în care au auzit alarma și s-au adunat pe terenul de sport. Acolo, îi așteptau pompierii din cadrul Detașamentului de pompieri Tecuci, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Cu această ocazie, elevii au avut ocazia să vadă mijloacele tehnice și echipamentele folosite de pompieri în misiuni.
În caz de incendiu se recomandă următorul comportament preventiv:
– păstraţi-vă calmul și cereți ajutorul personalului unității de învățământ;
– părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
– urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare, viaţa este mai importantă!
– când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa;
– aşteptaţi intervenția pompierilor.
Persoanele responsabile la nivelul colegiului au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie în siguranță, transmite ISUJ Galați.