Trafic restricționat în centrul orașului

 

Primăria Tecuci anunță faptul că duminică, 26 mai 2024, între orele 9 – 12, va fi închis traficului rutier tronsonului de drum situat pe strada Elena Doamna, între intersecția cu strada Popa Șapcă și intersecția cu strada Nicorești și strada Tudor Pamfile. 

În acest interval va avea loc ceremonia de închidere a Campului „Promisiunea 2024”, activitate de tradiție a cercetășiei române. 

Pe parcursul evenimentului, grupuri de cercetași se vor deplasa către Statuia Cercetașului. 

În intervalul menționat șoferii sunt sfătuiți să folosească rutele alternative de circulație.