
Ploi și vijelii în următoarele ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare valabilă astăzi în cea mai mare parte a țării.
Cod Galben
Marți, 11 iunie 2024, între orele 12 – 23, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei și cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.


