Eminesciana, Umbrărești, 15-16 iunie 2024 – FOTO  

 

Umbrărești – mică cetate culturală rurală a României  

Timp de două zile, 15 și 16 iunie anul curent, în comuna Umbrărești de Tecuci au venit în prag oaspeți dragi din țară și din afara granițelor ei. Eminescu, poet național, i-a unit pe toți, el fiind un mare iubitor de neam. Timp de câteva ceasuri,  pe 15 iunie 2024, esplanada feroviară Umbrărești s-a transformat miraculos într-o scenă a naturii pe care marele poet a elogiat-o în versurile sale.  

 Sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Radu Macovei din Galați, în parteneriat cu Primăria Umbrărești, cu Asociația Danubiana din Galați, cu Asociația Ștefan Petică din Ivești și cu Școala Gimnazială „Sf. Stelian”, la inițiativa Asociației Culturale „Ion T. Sion” din Umbrărești, așezarea răzășească ființată de Sf. Ștefan cel Mare, Umbrărești, a fost onorată de prezența unor personalități culturale precum: Valeriu Mocanu, președintele asociației Academia Națiunii Române din Chișinău și membru onorific pe viață al Despărțământului Astrele române Eugen Hulea din Alba Iulia; Geta Lipovanciuc, poetă și interpretă din Mun. Chișinău; Constanța Abălașei-Donosă, artist plastic și poet, delegat al Societății Culturale Apollon și al excelenței sale, dl. George Călin, ambasador cultural al ONU la Geneva; Daniela Gumann, președintele Asociației Scriitorilor Români din Austria; Lidia Cioban, directorul Centrului Cultural din Ciorăști, Chișinău; delegația Centrului de Informare a României din Ismail, Ucraina; Radu Roxelana, jurnalist în presa scrisă și audio-vizuală Campus TV Buzău; Ioan Nicolae Mușat, președintele A.S.C.I.O.R. Buzău; Maria Stanciu, președinta U.Z.P.R. Galați; Radu Crăciunescu și Mihaela Drăgănescu, artiști folk ai Cenaclului Flacăra.  

Din partea poeților din județul Galați, au participat: Mioara Baciu, Sebastian Golomoz, Mioara Ardieleanu, Coca Coralia Drăgan și Georgeta Muscă-Oană. Din partea Tecuciului, a participat trup și suflet Tănase Dănăilă, membru U.Z.P.R. În dreptul artiștilor populari emeriți, și-au pus amprenta Tonu Vasilica, Mihoianu Maricica și Niculina Mitrea Gherghelău. 

În cadrul programului cultural eminescian, o contribuție aparte au avut-o grupul vocal-instrumental Ecou din Mun. Bârlad, condus de profesor Pleșu Cornel Constantin, ansamblul folcloric de amatori Șezătoarea din Com. Ciorești, Chișinău, patru tinere talente ale grupului de Cateheză al parohiei Umbrărești, mini-corul de muzică patriotică al Școlii „Sf. Stelian” din Umbrărești, condus de profesor Tonu Vasilica, corul de copii al Școlii Gimnaziale nr. 1 din localitate și micro-recitalul liric susținut de Radu Crăciunescu și Mihaela Drăgănescu.  

 Pe parcursul evenimentului, au avut loc alocuțiuni întreținute de primarul comunei Umbrărești, Stratulat Ionel, de preotul Gheorghiță Ioniță, parohul bisericii Umbrărești Vale, de Radu Roxelana, de Ioan Nicolae Mușat, de Tănase Dănăilă, de Valeriu Mocanu, de Stanciu Maria, de Constanța Abălașei-Donosă, de Daniela Gumann, de Eufrosina Cojocaru, de Tatiana Havrilova. 

Ca o surpriză deosebită a evenimentului, a fost și lansarea cărții de poezie „Joc fără putință” semnată de poeta Rusu Rozalia Dorina. 

În prima zi după evenimentul artistic eminescian, participanții s-au bucurat de două expoziții, care s-au desfășurat la Școala gimnazială „Sf. Stelian”: Constanța Abălașei-Donosă cu portrete ale lui Eminescu și ale unora dintre prietenii lui care au fost donate școlii gazdă; Lidia Cioban cu o expoziție de rucodelii autentice pe teme variate. Oaspeții au avut ocazia fericită de a vizita Muzeul Privat din Umbrărești al inginerului Dan Tudosie, cu exponate din țară și străinătate, unele reciclate. Ca mesaj, a fost o îmbinare între tradiție și modernitate. 

În ceas vesperal, invitații au savurat liniștea monastică de la Vladimirești, unde au luat parte a doua zi la Sfânta Liturghie și artistele populare au cântat pricesne religioase. 

Periplul celei de a doua zi a constat în vizitarea Muzeului „Hortensia Papadat-Bengescu” din Ivești, în participarea invitaților la slujba de pomenire a poeților Mihai Eminescu și Ștefan Petică, din incinta bisericii „Sf. Îngeri” din satul Bucești, la inițiativa Tudosiei Lazăr, președintele Asociației „Ștefan Petică” din Bucești.  

 O surpriză inedită a fost culegerea de cireșe de la livada „La Nisipuri” din Umbrărești Deal, dat fiind faptul că ne aflăm în luna cireșar și ne aducem aminte de Ion Creangă cu povestirea „La cireșe”. Totodată, periplul a continuat cu admirarea parcului „Alexandru Ioan Cuza” din Mun. Tecuci, bogat în statuile marilor personalități culturale ale României, unde s-au acordat premii de participare, de excelență și de diamant celor implicați în activitate. 

Finalul Festivalului Internațional „Mihai Eminescu” de la Umbrărești a fost apoteotic: pe malul Siretului, sub podul feroviar Tecuci-Făurei, s-a consumat cultură la iarbă verde și au avut loc intervenții de rămas-bun din partea organizatorilor și participanților. O horă prietenească a pus punct proiectului eminescian. 

De acum înainte, comuna Umbrărești are ca arhistrateg, pe lângă voievodul Ștefan cel mare, și pe fericitul Mihai Eminescu, martir al neamului și reper spiritual pentru cultura universală. 

 

Preot Ionel Rusu