De Aniversare

 

11 iulie 2024. Zi senină și toridă de vară, cu plafonul cerului albastru ridicat spre înălțimi și cu însemne evocatoare în calendarul recunoașterilor noastre aniversare. Cu câteva decenii în urmă în această zi a năzuit spre lumină vrednicul nostru reporter, care face de serviciu la tâmpla Tecuciului, Iancu Aizic. 

Dacă-i adevărat, cum se spune într-o legendă de prin părțile Bucovinei, că viața fiecăruia dintre noi începe cu prima gură de aer absorbită la naștere, atunci putem recunoaște că această primă gură de aer nu se elimină, rămâne cuibărită în interiorul nostru și alcătuiește ceea ce numim sufletul omenesc. Ea se va elimina târziu, în ultima clipă de viață ca ultimă suflare. Spunem despre omul care a decedat că și-a dat sufletul, adică a restituit cerului acea primă gură de aer absorbită la naștere și pe care a purtat-o prin lume, prin timp și prin istorie. Așadar, suntem meniți prin destin să purtăm cu noi dorul după spațiul care ne-a furnizat, la naștere,  acea primă gură de oxigen.  

Nu trebuie să ne surprindă că prietenul nostru este legat de Tecuci, ca de spațiul din care a absorbit prima gură de aer. Nostalgia acestei vetre spirituale nu-l  va părăsi niciodată și nu-i va da liniște ori pe unde îl va purta destinul.   

A cunoscut Tecuciul și oamenii lui, cum puțini o pot afirma, și a devenit un depozitar de fapte și întâmplări  copioase care pot configura mai exact evoluția urbei noastre contemporane. 

La mulți și binecuvântați ani, maestre Iancu Aizic, să fii sănătos și să faci în continuare de cap limpede la devălmășiile noastre!  

 

Ionel Necula   

 

Lasă un răspuns