Tristeți de vară caniculară

 

31 iulie 2024. Vestea că Stamate Eleonora a plecat din această lume prădalnică, bântuită de nevroze și vraiște m-a lovit în plină figură, ca un pumn de boxer, de categorie grea. 

Știu ce se va spune despre aceste rânduri îndoliate: că sunt nesincere, circumstanțiale și ipocrite și-i de datoria mea să recunosc  că n-am avut totdeauna cu poeta cele mai bune relații. Între oameni se întâmplă toate – bune și mai puțin bune – dar e mare lucru să găsești forța de a trece peste ceea ce episodic ne diferențiază și să descoperi liantul care ne apropie, ne leagă și ne aliniază într-un parcurs de viață  conlucrativ.  

Stamate Eleonora a găsit resursele necesare. A scris despre mine și despre neînsemnatele mele zbateri eseistice cum puțini au făcut-o și m-a invitat să colaborez la revista pe care a păstorit-o ființial. A realizat ceea ce alți intelectuali și-au dorit, dar au eșuat lamentabil. A îmbogățit zestrea culturală a Tecuciului cu o revistă ce și-a croit deja o cale regală spre inima cititorilor. 

M-a gratulat cu încredere, cu o prețuire nemeritată și mi-a încredințat spre lectură și pentru un punct de vedere critic toate izbânzile sale literare  și nu se poate spune că sugestiile mele n-au fost asumate și puse în rosturi scriitoricești.  

Dacă-i adevărat ce se spune că odată cu fiecare om care se duce, se năruie o lume, atunci ne putem întreba care este lumea ce  se năruie odată cu dispariția neașteptată a d-nei Stamate? 

Sunt mai multe răspunsuri posibile. A fost profesoară, a oficiat toată viața la aceeași unitate de învățământ și a contribuit la formarea multor serii de elevi, mulți dintre ei deveniți, între timp, oameni maturi și bine așezați în viața publică românească. 

Dar convingerea mea este că numele său va rămâne indubitabil legat pentru totdeauna de revista pe care a editat-o, i-a conferit un remarcabil conținut epistemic, i-a asigurat o circulație națională și i-a indus un mare interes printre cititori. A arătat o deschidere necantonată și a știut să atragă colaboratori cu o mare suprafață intelectuală și bine așezați în percepția publică. Numele său rămâne înscris în galeria destul de săracă a scriitorilor tecuceni – de la Constantin Muche (Provincia literară) la Constantin Doboș și Dimitrie Zbârnea (Freamătul)  – care au ctitorit reviste de cultură în spațiul nostru spiritual. 

Pentru întreaga sa activitate în viața culturală a orașului i s-a conferit titlul de Cetățean de Onoare al Tecuciului iar breasla scriitorilor din Bacău, din care face parte, i-a acordat în mai multe rînduri premii și recunoașteri publice.  

Prin moartea d-nei Eleonora Stamate, Tecuciul a rămas cu o personalitate mai puțin. Noapte bună, Doamnă și Dumnezu să-ți așeze sufletul prin apropierea tronului său de lumină și îndurare. 

 

Ionel Necula