
Autobuz cu 50 de elevi scos de pe traseu de un șofer grăbit
Miercuri, 11 septembrie 2024, în jurul orei 6:20, pe strada Vasile Lupu din comuna Matca, județul Galați, a avut loc un eveniment rutier soldat cu avarierea a două autovehicule.
Din verificările efectuate de polițiștii Biroului Rutier Tecuci, s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Matca, conducea un autoturism pe strada Petre Ispirescu. La intersecția cu strada Vasile Lupu a pătruns fără a respecta semnificația indicatorului „Stop”, intrând în coliziune cu un autobuz destinat transportului de elevi, condus de un bărbat de aceeași vârstă, domiciliat tot în comuna Matca.
În urma impactului, cele două autovehicule au fost avariate, însă, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. În autobuzul școlar, care efectua transport din comuna Matca către municipiul Tecuci, se aflau aproximativ 50 de elevi, care au fost preluați ulterior de un alt autobuz și transportați în siguranță către destinație.
Ambii conducători auto dețin permise de conducere valabile, iar testările alcoolscop au arătat rezultate negative.
Conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1485 de lei pentru neacordare de prioritate. De asemenea, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, fiindu-i reținut permisul de conducere.
Astfel de incidente, cauzate de nerespectarea regulilor de circulație, reprezintă un pericol grav pentru ceilalți participanți la trafic, în special atunci când sunt implicați și elevi, transmite IPJ Galați.
Inspectoratul de Poliție Județean Galați atrage atenția asupra importanței respectării legislației rutiere, pentru a preveni astfel de situații și pentru a asigura siguranța tuturor celor de pe drumurile publice.


