Acoperământul Maicii Domnului 

 

La data de 1 octombrie a fiecărui an, creștinii ortodocși prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. 

Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată. 

La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinții și mucenicii. 

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?”. Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”. 

Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte Biserica pe 1 octombrie, spre a ne aminti că prin rugăciune putem primi și noi, în greutățile vieţii, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului. 

Sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului” este marcată în calendar cu cruce roșie. 

Rugăciunea Cinstitului Acoperământ  

„Măicuța noastră cea bună, stăpână de Dumnezeu Născătoare, acoperă-ne cu Cinstitul Tău Acoperământ, izbăvește-ne de tot răul și roagă pe Fiul Tău și Dumnezeul Nostru să mântuiască sufletele noastre. Amin!” 

Pe 1 octombrie este și Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.   

  

Lasă un răspuns